1.1 C
București
joi, 1 decembrie 2022

Răzbunare în stil mafiot în București. Contrabandiștii i-au tăiat cablurile de frână, ca să-l omoare

Publicat pe



Doi contrabandiști de țigări, din Capitală, au fost arestați preventiv, miercuri, pentru tentativă de omor, după ce, din răzbunare, i-au tăiat, unui complice, conductorii de frână de la autoturism. După ce a reușit să evite o tragedie, șoferul a mers la Poliție unde a depus o reclamație.

Un șofer profesionist a mers, în urmă cu două săptămâni, la Secția 24, unde a spus că cineva i-a umblat, în secret, la frânele dubei, în așa fel încâr să nu mai poată opri autotursumul.

Bărbatul a spus că abia plcecase din fața blocului în care locuiește, când a realizat că autoutilitara nu mai are frâne. Disperat, acesta a spus că a luat piciorul de pe pedala de accelerație și înainte să ajungă într-o zonă circulată a tras de volan și s-a oprit într-o bordură mai înaltă.

După ce au analizat situația, polițiștii Secției 24 au anunțat Serviciul Omoruri. În urma cercetărilor care s-au făcut sub supravegherea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul București, anchetatorii au stabilit că Octavian Cerneanu, un contrabandist cunoscut și Constantin Dinu, un individ cu numeroase condamnări pentru furt și înșelăciune s-au apucat să facă trafic cu țigări. În acest sens, l-au tocmit pe șoferul Gheorghe Nistor, care trebuie să le care marfa cu duba proprie.

Au refuzat să dea declarații

Surse apropiate anchetei au dezvăluit, pentru Gândul, că neînțelegerile ar fi început după ce Nistor ar fi refuzat să mai colaboreze cu ei, în condițiile se temea că va fi prins, iar mașina îi va fi confiscată.

Ca să se răzbune, în noaptea de 8 spre 9 mai, Cerneanu și Dinu au mers cu mașina până în zona în care locuiește Nistor, iar Dinu i-a tăiat conductoarele de frână ale dubei, care era parcată la marginea drumului.

Cei doi au fost ridicați și duși la audieri, însă, conform surselor citate, ar fi refuzat să dea declarații. Cei doi au fost acuzați de tentativă de omor, iar magistrații Tribunalului București au emis pe numele lor mandate de arestare pentru 30 de zile.





Sursa: www.gandul.ro

- Reclama -

Mai multe stiri

Ultimele Stiri