25 C
București
miercuri, 6 iulie 2022

RETIM împarte saci galbeni în Ghiroda și Giarmata

Publicat pe


RETIM distribuie, în perioada 7-25 aprilie, câte o rolă de 50 de saci galbeni pentru gospodăriile din localitățile Ghiroda și Giarmata Vii.

Distribuirea va fi efectuată de către reprezentanții RETIM și ADID împreună cu Primăria Ghiroda.

Aceasta se va face în două locații, după următorul program: Ghiroda, între orele 9 și 16 la Remiza de pompieri, lângă Oficiul Poștal, în spatele Primăriei și Giarmata Vii, între orele 9 și 16 la Căminul Cultural.

Sacii galbeni sunt distribuiți în zonele de case din mediul rural, și trebuie să conțină, la fel ca pubelele galbene, PET-uri strivite sau fără dopul pus, hârtie și ambalaje de carton strivite (curate), cutii de bere sau de suc strivite, sticle din plastic fără dop și curate.

Sacii nu trebuie să conțină ambalaje rămase de la carne și produse din carne sau PET-uri care au conținut ulei, lapte sau alte asemenea produse. Sacii trebuie scoși în faţa casei în aceleași zile în care este programată colectarea deșeurilor reciclabile.





Sursa: debanat.ro

Mai multe stiri

Ultimele Stiri