20.4 C
București
sâmbătă, 13 august 2022

Revoltă la Poliția Mangalia! Se cere demisia șefului unității: „Ne amenință că am avea AMANTE!”

Publicat pe


Polițiștii membri ai Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual și ai Sindicatului Europol au ieșit, miercuri, într-un protest în fața sediului Poliției Mangalia. Oamenii reclamă comportamentul abuziv al comandantului unității, comisarul șef Marin Dincă. Sindicaliștii au reclamant atitudinea comisarului șef și superiorilor de la IPJ Constanța și IGPR.

Polițiștii din Mangalia sunt revoltați și cer luarea urgentă de măsuri, după ce, acuză ei, au fost nevoiți să îndure vreme bună comportamentul „despotic” al comisarului șef Marin Dincă, șeful Poliției municipiului Mangalia. La jumătatea lunii martie, a început să „plouă” cu reclamații din partea sindicatelor reprezentative din sistemul de siguranță națională și ordine publică cu privire la aspectele nefirești care se întâmplă în unitatea din sudul litoralului. Dar pentru că măsurile au întârziat să apară, ba polițiștii au reclamat că comandantul a continuat să aibă același comportament abuziv, s-a trecut la următoarea formă de protest: zeci de polițiști, membri ai Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual (SNPPC) și Sindicatului Europol s-au adunat în stradă, în fața unității, în protest, cerând demisia comisarului șef Dincă. Oamenii au scandat „Demisia” și au afișat în fața sediului, în mod sugestiv, un panou cu mesajele „Nu suntem sclavi! Nu suntem slugi! Suntem polițiști! Respectați-ne!”, dar și o zgardă, o lesă și o botniță, cu mesajul „Metodele manageriatului de succes”. 

„Când ceva nu merge, schimbi antrenorul, nu echipa”
„Protestăm în fața sediului Poliției municipiului Mangalia împotriva abuzurilor reclamate de colegii noștri, abuzuri care ar fi săvârșite de către șeful acestei structuri de poliție. Îi amenință să aplice doar amenzi pecuniare, să nu mai aplice amenzi, spunându-le că el le virează salariul pe card în ziua de salariu, ceea ce este o anomalie. De asemenea, îi acuză de fel și fel de lucruri nefondate, îi amenință mereu cu cercetări disciplinare și crează un climat organizațional și un management care nu pot, în niciun caz, produce plus valoare și siguranță cetățenilor cărora le asigură serviciul polițienesc. Ne dorim ca această practică să înceteze și vom merge până la a cere demiterea sau demisia. Din semnalele pe care le avem nu a încetat aceste practici după ce a fost reclamat de către sindicate. Dar noi avem răbdare și avem timp, iar dacă va continua în acest ritm, cu siguranță că presiunea din partea noastră va crește, până când lucrurile se vor stabiliza pe un făgaș al normalității. Nu am reușit să purtăm o discuție cu dânsul, am purtat mai multe discuții cu domnul inspector șef al IPJ Constanța, chestorul Adrian Constantin Glugă, încercăm să ajungem la un numitor comun. Ce trebuie să rețină dânsul este că dacă o echipă nu merge, se schimbă antrenorul, nu se schimbă echipa, așa cum le spune el oamenilor: „Puteți pleca, că eu am pe cine să aduc”. Polițistul când vine la muncă trebuie să-și facă treaba, nu să fie stresat că cel numit comandant pune presiune și inventează fel și fel de abateri”, a declarat Vasile Zelca, președintele FSNPPC.
„Sunt fapte de natură penală, vom sesiza Parchetul”
La rândul său, liderul Sindicatului Europol Constanța, Daniel Avasilcăi, a precizat pentru „Cuget Liber” faptul că motivele de nemulțumire s-au acumulat în ultimii ani. „Motive sunt multe și s-au strâns în timp, începând cu comportamentul abuziv, limbaj suburban, amenințări, limbaj necorespunzător pentru un șef de poliție. Vorbim despre managementul cel mai slab din toate timpurile de la Poliția Mangalia, colectiv dezbinat, o stare de spirit tensionată. De 20 de ani de când știu eu Poliția Mangalia, nu a mai fost niciodată această situație. Dânsul trimite în cercetări disciplinare colegi pentru chestiuni mărunte sau care nici nu există, iar el comite zilnic abateri disciplinare grave, pe care noi le-am tot reclamat și nimeni nu a luat nicio măsură. Prin acest protest dorim să atragem atenția că trebuie să-și schimbe comportamentul sau să se ia măsuri, așa cum se iau de fiecare dată când un agent de poliție greșește. Ori de câte ori am încercat să avem un dialog, a refuzat, pentru el sindicatele nu există, el încă se crede acum 30 de ani când încă erau militari. Vom cotinua inclusiv cu sesizarea Parchetului, pentru că faptele acestuia sunt și de natură penală”, a afirmat liderul de sindicat Daniel Avasilcăi.
Reamintim că, la jumătatea lunii martie, atât SNPPC, cât și Sindicatul Europol și Sindicatul Sidepol au reclamat structurilor de cercetare din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, din Poliția Română și Ministerul Afacerilor Interne situația de la Mangalia, cerând măsuri. Deocamdată, cele semnalate sunt în anchetă.

Amenințați că vor fi „pârâți” soțiilor că au …amante?
Cât privește cele reclamate de polițiști, acuzațiile sunt dintre cele mai diverse: de la felul în care li se vorbește, cu jigniri și amenințări, până la faptul că zeci de lucrători din cadrul structurii din Mangalia au fost trimiși în anchetă disciplinară, în ultimii doi ani, până la faptul că unii au fost amenințați că vor fi „pârâți” soțiilor pentru ce fac în timpul liber, pentru că ar avea… amante. Pe de altă parte, aceștia reclamă că o polițistă a fost urmărită de colegii ei, la ordinul comandantului unității, și sancționată pentru că a mers la o sală de sport în timpul pandemiei. Ulterior, polițista ar fi contestat sancțiunea și a câștigat. De asemenea, polițiștii mai acuză că sunt trimiși pe teren, pe alte zone decât cele pe care au competență, iar „cine îl contrazice ajunge să fie cercetat disciplinar”. 





Sursa: cugetliber.ro

Mai multe stiri

Ultimele Stiri