4.4 C
București
marți, 5 decembrie 2023

„România Educată devine realitate”. Iohannis a promulgat legile Educației, într-o ceremonie, la Cotroceni

Publicat pe



Președintele Klaus Iohannis a promulgat luni cele două legi ale Educației, desprinse din programul România Educată. Proiectul „România Educată” este, iată, un angajament îndeplinit, le-a spus președintele participanților la ceremonie. 

Iohannis a ținut să sublinieze că a trebut peste toate crizele extrem de complicate din ultimii ani și a reușit să promoveze programul „de suflet”. Și asta pentru că „au fost elaborate în urma unui exercițiu puternic orientat spre construirea de consens”.

Mă bucur să marcăm astăzi, împreună, un moment cu un impact major pentru dezvoltarea societății noastre în viitor. „România Educată”, proiectul meu de suflet și o prioritate a mandatelor mele, devine acum realitate prin intrarea în vigoare a noilor legi ale educației, care reglementează învățământul preuniversitar și pe cel superior. Mai mult, am reușit ca, în pofida crizelor extrem de complicate din ultimii ani, să continuăm promovarea Proiectului și să obținem, în final, susținerea politică necesară adoptării noii legislații, a declarat Iohannis.

Pentru Iohannis, legile promulgate pun bazele unei Românii care este conectată la evoluțiile secolului al XXI-lea și care beneficiază din plin de oportunitățile viitorului.

Obiectivul ambițios de a realiza o reformă cuprinzătoare a sistemului nostru de învățământ a însemnat un proces extrem de complex, laborios și de o anvergură fără precedent.
De astăzi însă, educația bazată pe valori ajunge, așadar, în centrul interesului public.

Președintele a enumerat și prevederile noilor legi, desprinse din programul România Educată.

În primul rând, își propun să rezolve carențele actualului sistem de învățământ, încurajând creșterea calității actului educațional, acordarea de sprijin și respect cadrelor didactice, sunt promovate investiții, cu prioritizarea zonelor defavorizate, se pune accent pe siguranța elevilor.
Legea învățământului preuniversitar include o serie de programe dedicate combaterii violenței școlare, asigurării accesului la hrană pentru elevii din medii dezavantajate, reducerii abandonului școlar și promovării sportului.

La lansarea acestui proiect, în anul 2016, președintele Iohannis spunea că este nevoie de câteva generații de elevi pentru ca rezultatete să apară. La promulgarea legilor, 7 ani mai târziu, Iohannis spune că „pachetul legislativ va transforma experiența elevilor, care vor avea trasee educaționale personalizate nevoilor proprii și vor fi susținuți să învețe în cel mai potrivit mod pentru ei, limitând astfel fenomenul analfabetismului funcțional. (…) De la noua admitere la liceu, la modificările aduse Bacalaureatului și la diversitatea de programe de sprijin și de consiliere, aceste transformări ne oferă șansa de a schimba în bine școala românească.

„«România Educată» este proiectul național inițiat de…



Sursa: www.gandul.ro

Mai multe stiri

Ultimele Stiri