11.7 C
București
sâmbătă, 1 aprilie 2023

„Românii au talent“. Bobonete a dat Golden Buzz pentru un dans desprins de pe altă planetă. „Îmi vine să plătesc bilet“

Publicat pe


Cu o evoluție uimitoare
în doar doi ani, Bianca Avram, aflată la a doua participare în concurs, s-a
calificat direct în semifinală.

Bianca Avram a primit Golden Buzz la Românii au talent

Bianca Avram (16 ani)
din Constanța a mai participat la talent show-ul de la Pro TV în 2021. „Mi-a
plăcut de mică să dansez. Dansam singură prin casă, îmi făceam coregrafii cu
mișcări inventate de mine“,
a dezvăluit ea.

Astfel, Bianca a
început în clasa a doua să ia lecții de dans modern, apoi s-a înscris la liceul
de coregrafie și a făcut balet. Părinții o susțin și fac eforturi mari să o
ducă la toate concursurile. Pe lângă balet, ea face și gimnastică, iar marea sa
pasiune, dansul contemporan, este o îmbinare între cele două.

„Dansul e un mod de a
mă exprima. Îmi este mult mai ușor să mă fac înțeleasă prin mișcările corpului,
decât să mă exprim prin cuvinte“
, a spus Bianca înainte de a păși a doua oară
pe scena talent-show-ului.

Evoluția sa în timpul
scurs de la prima participare și până acum fost uimitoare, iar tânăra dansatoare a avut un
moment artistic impresionant, cu elemente de gimnastică extrem de dificile incluse
în coregrafie, care au făcut ca dansul să pară de pe altă planetă.

Tu, în acest moment,
stăpânești trei discipline: gimnastică, dans și balet. Ești foarte aproape de un
dansator complet. Mi se pare extraordinar să poți să transmiți emoții cu
degetele sau încheieturile… A fost ce trebuia, unde trebuia, cât trebuia. Ai
toate șansele să câștigi marele premiu“,
a spus Dragoș Bucur.

„E și foarte multă
inteligență la mijloc, e sclipitoare chiar“,
a completat Andi Moisescu.

Îmi vine să plătesc
bilet. Îmi vine să întreb: unde trebuie să dau bani pentru ce am văzut? A fost
spectculos ce ai făcut în seara asta“,
i-a spus Mihai Bobonete înainte de a
apăsa pe butonul auriu,
care a trimis-o direct în semifinală.

În cazul ei, cuvântul talent
nu se potrivește perfect. Eu cred că acest copil are ceva de la Dumnezeu. Are o
«atingere» care pe mine m-a emoționat foarte mult“
, a încheiat Dragoș Bucur.



Sursa: adevarul.ro

Mai multe stiri

Ultimele Stiri