1 C
București
luni, 6 februarie 2023

Românii plătiți la nivelul minim vor încasa mai mulți bani decât cei care au salariul brut cu 100 de lei în plus

Publicat pe



Creșterea salariului minim pe economie va duce la anomalii, avertizează sindicatele, după ce Guvernul a decis ca 200 de lei să fie scutiți de taxe.

În unele cazuri, cei plătiți la nivelul minim vor încasa mai mulți bani decât cei care au salariul brut cu 100 de lei în plus. În schimb, la pensiile militare apar majorări suplimentare. Pe lângă indexarea cu inflația, pensiile mici vor fi mărite, pentru a ajunge la o creștere totală de 12,5%.

De anul viitor, două milioane de români vor avea salariul minim stabilit la 3.000 de lei brut, adică vor încasa în mână 1.898 lei.

Adrian Câciu, ministrul Finanțelor: „A adoptat măsura cea mai așteptată – acordarea facilității de 200 de lei la salariul minim care tot azi a fost stabilit la valoarea de 3.000 de lei brut începând cu 1 ianuarie 2023.

Situația va duce la o anomalie, spun reprezentanții sindicatelor.

Dumitru Costin, Blocul Național Sindical: „Un salariat, spre exemplu, cu salariul brut de 3.100 de lei, deci cu 100 de lei mai mare decât cel pe economie, va avea un net mai mic decât cel plătit cu salariul minim. Asta pentru că la 3.000 operează acea facilitate fiscală.”

Practic, angajatul care e plătit cu 3.100 de lei va ajunge acasă cu 1.870 de lei, cu 28 de lei mai puțin față de cel plătit cu salariul minim.

Asta ar încuraja mai mulți patroni să dea bani salariaților sub formă de bonus, pentru a plăti mai puține taxe.

Dacă la anul pensiile de stat vor crește cu 12,5%, pentru foștii militari Guvernul a decis alte reguli.

Pentru pensionarii militari, Guvernul a decis o creștere diferențiată. Toți primesc pensii mărite cu 5,1%, adică o indexare cu rata inflației pe anul 2021. Suplimentar, în funcție de nivelul pensiei, vor avea parte și de alte măriri. De exemplu – cel mai mult se vor majora pensiile de 3.000 de lei – aici procentul suplimentar este de 7,4%. Iar cel mai puțin cresc pensiile de peste 8.601 lei, cu 2,1%. Pentru cele care depășesc 10.000 de lei nu va fi nicio majorare.

Toate aceste prevederi, decise de Guvern, vor ajunge și în Parlament, pentru a fi discutate şi votate.



Sursa: stirileprotv.ro

- Reclama -

Mai multe stiri

Ultimele Stiri