33.8 C
București
duminică, 3 iulie 2022

Rusia lovită de sancțiuni se confruntă cu penurie de microcipuri pentru carduri și vrea să le aducă din China

Publicat pe


Rusia se adresează producătorilor de microcipuri din China pentru, după ce sancţiunile occidentale care au stimulat cererea de carduri bancare conectate în sistemul de plată Mir, a declarat un director al sistemului de plăţi intern, transmite agenția Reuters, citată de News.ro.

Sancţiunile occidentale impuse Rusiei în urma invaziei sale asupra Ucrainei au exclus ţara din sistemul financiar global şi au privat-o de aproape jumătate din rezervele sale de aur şi valută de 640 de miliarde de dolari.

Oleg Tişakov, membru al consiliului de administraţie al Sistemului naţional de plată cu cardul (NSPK), a declarat că Rusia se confruntă cu o penurie de microcipuri, deoarece producătorii asiatici suspendă producţia din cauza pandemiei de coronavirus, în timp ce furnizorii europeni au încetat să coopereze cu Rusia în urma sancţiunilor.

”Căutăm noi furnizori de microcipuri şi am găsit câţiva în China, procesul de certificare fiind în desfăşurare”, a declarat Tişakov la o conferinţă de marţi, fără a oferi mai multe detalii.

Unele dintre cele mai mari bănci din Rusia nu mai au acces la sistemul global de comunicare bancară SWIFT, iar cardurile internaţionale de plată Visa şi MasterCard au încetat să deservească conturile ruseşti în străinătate.

Conectarea Mir la Apple Pay a fost eliminată luna trecută.

NSPK a emis peste 2 milioane de carduri Mir între sfârşitul anului 2021 şi luna martie 2022, conform calculelor Reuters bazate pe datele sistemului, cu un total de carduri active fiind de 116 milioane.

Toate băncile majore din Rusia au raportat o cerere crescută pentru cardul naţional, pe care unii îl emit acum în co-brand cu UnionPay din China, un sistem de plată alternativ la Visa şi MasterCard pentru achiziţiile ruşilor din străinătate.

Cardurile Mir sunt, de asemenea, acceptate de unele bănci din Turcia, Vietnam, Armenia, Uzbekistan, Belarus, Kazahstan, Kârgâzstan, Tadjikistan şi Georgia, regiuni separatiste din Osetia de Sud şi Abhazia.



Sursa: economedia.ro

Mai multe stiri

Ultimele Stiri