10.6 C
București
miercuri, 5 octombrie 2022

Rusia se preface că negociază cu Ucraina, spune Franța: „Încă ne confruntăm cu aceeași logică rusească”

Publicat pe



Federația Rusă se preface că negociază cu Ucraina, în timp ce își continuă invazia asupra vecinului său în conformitate cu strategia brutală pe care a folosit-o în alte părți, a declarat joi șeful diplomației franceze, Jean-Yves Le Drian, potrivit AFP preluată de Barron`s.

Franța: Rusia se preface că negociază cu Ucraina

„Din păcate, încă ne confruntăm cu aceeași logică rusească – are cereri maximaliste, dorește ca Ucraina să se predea și intensifică asediul de război”, a spus ministrul francez al afacerilor externe pentru Le Parisien.

„Precum la Groznîi (Cecenia) și Alep (Siria), există trei elemente tipice – bombardamente nediscriminatorii, așa-zise `coridoare` umanitare concepute să le permită să acuze tabăra cealaltă că a eșuat în a le respecta și discuții fără alt obiectiv decât să pretindă că negociază”, a continuat Jean-Yves Le Drian.

Prin constrast, a adăugat el, Ucraina „se angajează în discuții într-un mod responsabil și cu o minte deschisă”.

Președinția ucraineană a respins miercuri propunerea rusească de neutralitate a Kievului și spune că partea ucraineană are nevoie de garanții ferme de securitate.

Principalul negociator ucrainean, Mihailo Podolyak, a spus despre draftului unui plan de pace în 15 puncte, publicat de Financial Times, că „reprezintă poziția solicitantă a părții ruse. Nimic mai mult. Partea ucraineană are propriile sale poziții”.

Pe teren, ucrainenii i-au acuzat pe ruși de bombardamente de artilerie și atacuri aeriene nediscriminatorii. La Mariupol, în noaptea de joi spre vineri, una dintre ținte a fost un teatru despre care se crede că adăpostea peste 1.000 de civili, însă deocamdată nu se știe dacă au fost înregistrate victime.

Dacă o parte dintre locuitorii orașelor asediate au reușit să scape prin coridoare umanitare, alții nu au reușit nici până acum.

Jean-Yves Le Drian spune că ajutorul european pentru Ucraina – care cuprinde inclusiv livrări de armament – nu se va lăsa descurajat de amenințările lui Vladimir Putin.

„Escaladarea retorică pe chestiuni nucleare este un obicei al președintelui Putin”, a mai spus oficialul francez, care a condamnat punerea în alertă a forțelor ruse strategice drept „disproporționată și iresponsabilă”.



Sursa: www.b1tv.ro

- Reclama -

Mai multe stiri

Ultimele Stiri