11.5 C
București
marți, 4 octombrie 2022

S-a schimbat legea! Modificări de ULTIMA ORĂ la pensiile românilor. Toţi pensionarii trebuie să ştie asta

Publicat pe



Guvernul a decis majorarea uneia dintre componentele care alcătuiesc pensia, prin intermediul unei Ordonanțe de Urgență. Decizia a fost comunicată oficial de Ministerul Muncii. 

Ministerul muncii și Solidarității Sociale a emis un comunicat de presă conform căruia guvernul a aprobat o Ordonanță de Urgență pentru majorarea cu un procent a pensiilor. Conform documentului oficial, pensiile vor fi mărite, dar plata pentru contribuțiile de pensie va rămâne aceeași. 

„Reforma privind sistemul de pensii propusă în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă vizează elaborarea legislaţiei prin care sunt urmărite asigurarea pe termen mediu şi lung a sustenabilităţii şi a predictibilităţii sistemului public de pensii, respectiv sustenabilitatea Pilonului II de pensii. Prin actul normativ adoptat astăzi, se asigură respectarea calendarului stabilit prin PNRR (componenta C8, R6, jalon 213), contribuţiile la Pilonul II de pensii fiind în linie cu prevederile Strategiei Fiscal Bugetare”, a explicat ministrul Muncii.” (CITEȘTE ȘI: Cum i-a răspuns jurnalista rusă Marina Ovsiannikova lui Emmanuel Macron după ce preşedintele francez s-a oferit să-i asigure protecţie la Paris)

Veste bună pentru pensionari 

Începând cu anul 2024, contribuțiile pentru pilonul II de pensii private va crește, de la 3,75 la 4,75. Conform oficialilor, această modificare face parte din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, ce va trebui aprobat până la finalul lunii acesteia. După aprobare, legea va putea fi adoptată. 

„Jalon îndeplinit din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă: contribuţiile la fondurile private de pensii vor creşte de la 3,75% la 4,75% Guvernul a aprobat în şedinţa de astăzi o Ordonanţă de Urgenţă care prevede majorarea cu un punct procentual, începând cu 1 ianuarie 2024, a contribuţiilor la fondurile private de pensii (Pilon II). Măsura este inclusă în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), care prevede, totodată, ca termen de adoptare, data de 31 martie 2022” Extras din comunicatul de presă.  (CITEȘTE ȘI: Alimentele care se scumpesc în România! Efectele războiului se resimt intens şi la noi)

 



Sursa: www.cancan.ro

- Reclama -

Mai multe stiri

Ultimele Stiri