31 C
București
miercuri, 6 iulie 2022

Sfaturi de care să ţii cont pentru a reduce consumul de energie al aparatului de aer condiţionat în această vară 

Publicat pe



Vara se apropie şi ştii că urmează acele zile toride în care vei ţine aparatul de aer condiţionat pornit întreaga zi, iar acest lucru înseamnă o factură mai mare de energie. Sigur nu eşti încântat că va trebui să scoţi mai mulţi bani din buzunar şi te-ar interesa câteva idei pentru a face economie. 

Indiferent dacă ai un aparat de aer condiționat cu inverter sau unul tradiţional, aceste sfaturi te vor ajuta să menţii AC-ul pornit astfel încât să te simţi confortabil şi, totodată, să nu crească prea mult factura de energie electrică. Iată ce poţi face!

Opreşte aparatul noaptea şi economiseşte în timp ce dormi

Păstrează aparatul de aer condiționat funcţional ziua şi stinge-l noaptea. Raţionamentul este simplu: ziua temperaturile sunt cu mult mai crescute, în vreme ce noaptea te poţi bucura chiar de răcoare. Prin urmare, opreşte AC-ul şi deschide o fereastră, este posibil să fie chiar mai plăcut. Dacă vrei să te bucuri de un pic de curent sau de briza răcoroasă, poţi deschide chiar mai multe uşi şi ferestre. 

În plus, pentru a avea un somn confortabil, organismul nu are nevoie de aer condiţionat şi de aceeaşi temperatură ca în timpul zilei. Prin urmare, dacă vei închide aparatul de aer condiţionat noaptea, vei putea dormi mai bine şi, totodată, faci şi economie de energie electrică. 

Foloseşte termostatele şi cronometrele pentru a economisi

Când vine vorba despre consumul de energie şi reducerea facturilor de curent vara, fiecare grad contează! Prin urmare, pentru a eficientiza consumul, setează termostatul la o temperatură confortabilă şi care să nu oblige AC-ul să funcţioneze din greu. Ideal ar fi să menţii temperatura între 22 şi 24 de grade Celsius. 

Fii conştient de faptul că fiecare grad în minus înseamnă cu până la 10% consum mai mare şi o factură mai mare, aşa că evită să faci prea rece în încăpere. Ca regulă, încearcă să nu setezi temperatura termostatului cu mai puţin de 8 grade sub temperatura de afară. 

Pentru a reduce cu adevărat factura de energie, ia în considerare un termostat cu cronometru încorporat. Astfel, nu numai că poţi seta temperatura, ci şi orele de funcţionare şi vei eficientiza consumul de energie. Este logic bine să ai un sistem care să facă ajustările în mod automat în funcţie de necesităţi şi de perioada în care eşti acasă şi tu să uiţi de o grijă. 

Fă umbră în casă

Dacă vrei să menţii o temperatură rezonabilă în casă, este important să faci cât mai multă umbră. Foloseşte jaluzelele şi draperiile la ferestre pentru a bloca razele soarelui şi a menţine răcoarea. Astfel aparatul de aer condiţionat nu va trebui să lucreze prea mult şi vei face economie de energie. 

Este atât de simplu! Închide ferestrele, jaluzelele, obloanele şi draperiile şi menţine umbra şi răcoarea în casă în mod natural! Aceste măsuri sunt absolut necesare dacă ai ferestrele îndreptate către soare. 

Opreşte consumatorii care generează căldură

Televizorul, computerul, imprimanta, lampa din colţul camerei, cuptorul din bucătărie, toate generează căldură şi forţează aparatul de aer condiţionat să lucreze mai intens. Opreşte-le şi vei reduce sesizabil factura de curent! Stinge luminile în zonele nefolosite şi toate electrocasnicele şi aparatele. Poţi chiar încerca să nu mai găteşti în casă şi să alegi să faci un grătar afară sau să te bucuri de o salată de crudităţi. 

Păstrează AC-ul curat

Un alt sfat util pentru a reduce factura de curent în timpul verii este să te asiguri că aparatul de aer condiţionat este întreţinut adecvat şi filtrul curăţat şi înlocuit. Filtrul, conductele şi orificiile de ventilaţie murdare îngreunează funcţionarea AC-ului, iar acest lucru înseamnă un consum mai mare de curent şi costuri mai mari la energie. Înlocuirea filtrelor murdare poate reduce consumul unui aparat de aer condiţionat cu până la 15%, prelungeşte durata de viaţă a acestuia şi contribuie la menţinerea unui aer sănătos în încăpere. 

Închide uşile şi ferestrele

Dacă vrei să  menţii răcoarea în interior, este esenţial să menţii uşile şi ferestrele închise şi să fie cât mai bine etanşate. Astfel, aerul rece nu părăseşte încăperea, va fi mai uşor să obţii temperaturile dorite iar aparatul de aer condiţionat va avea mai puţin de lucru. De asemenea, aranjează mobilierul astfel încât să nu blocheze orificiile de ventilaţie şi aerul rece să nu poată ajunge uşor în interior. 

Foloseşte şi un ventilator

Dacă ai un ventilator de tavan sau de podea, ţine-l pornit când funcţionează şi aparatul de aer condiţionat. Împreună, menţin încăperea aerisită şi, pentru că aerul rece circulă în toate direcţiile, temperatura va fi uniformă şi plăcută. Astfel, nu va trebui să setezi aparatul de aer condiţionat pe temperaturi prea mici şi vei putea face economie de curent. 

Prin urmare, pentru a răci eficient aerul dintr-o cameră, porneşte ventilatorul care va îndepărta aerul cald din cameră şi, abia după o vreme, şi aparatul de aer condiţionat ca să îl menţină la temperatura dorită.  



Sursa: casamea.ro

Mai multe stiri

Ultimele Stiri