8.9 C
București
duminică, 27 noiembrie 2022

Simona Gherghe, criză de nervi: „Nu ştiu cum sistemul poate să tolereze astfel de personaje”

Publicat pe



Simona Gherghe a răbufnit pe rețelele de socializare. Cazul unei învățătoare care a jignit o elevă a ajuns în presă, iar prezentatoarea de la Antena 1 este revoltată de faptul că unor astfel de persoane li se permite să predea.

O învățătoare din București și-a numit o elevă “analfabetă”, iar cazul acesteia a ajuns în presă. Mulți părinți sunt revoltați după ce au auzit înregistrarea în care cadrul didactic și-a jignit elevii.

Ministrul Muncii îi linişteşte pe părinţi: Nu există în Guvern nicio gândire pentru trecerea şcolilor în online

Printre aceștia se numără și Simona Gherghe, care nu înțelege cum sistemul de învățământ poate accepta astfel de oameni. În plus, vedeta este revoltată și de faptul că mulți părinți aleg să nu acționeze în astfel de situații, iar copiii lor ajung să fie jigniți de dascăli.

“Nu înțeleg cum sistemul poate să tolereze astfel de personaje. Nu înțeleg cum se poate ca un astfel de om să lucreze în învățământ. Ce refuz să accept și să înțeleg este complicitatea grețoasă a părinților, care susțin învățătoarea.

Omul ăsta care umilește și jignește un copil de 10 ani. Și voi, prin tăcerea voastră, umiliți un copil. Astfel de oameni trebuie excluși din învățământ. Pur și simplu, nu au ce să caute în preajma copiilor!

Dascălii trebuie să modeleze suflete și minți, nu să le strivească!”, a transmis Simona Gherghe pe Facebook.

Comportamentul învățătoarei a fost trecut cu vederea și de conducerea instituției de învățământ. Vedeta nu înțelege cum mai mulți părinți ai copiilor care merg la școala respectivă o susțin pe învățătoarea care a jignit unii dintre elevi.

„Eşti varză! Analfabetă! Hai, lasă boceala!”. O învăţătoare de la Şcoala 79 din Bucureşti înregistrată când jigneşte şi ţipă la elevii săi. Conducerea şcolii o apără: Are doar „un timbru impunător”

Simona Gherghe este dezamăgită de sistemul de învățământ de stat din România, motiv pentru care a decis să-și dea copiii la o școală privată.

Simona Gherghe le-a recomandat părinților să aleagă varianta școlilor private pentru copiii lor, acolo unde nu se întâmplă astfel de situații.

“Acesta este motivul pentru care, cât vom putea, vom evita școlile de stat. Dascălii care urlă, jignesc, etichetează, umilesc NU au ce să caute la catedră! Nu au cum să modeleze mințile și sufletele copiilor! Din păcate, sunt foarte mulți!”, a mai spus prezentatoarea TV.

O înregistrare cu învăţătoarea care o jigneşte pe fiica femeii care a reclamat-o a fost publicată de Libertatea. Conducerea şcolii o apără pe învăţătoare, declarâd că are doar „un timbru impunător”, că peste un an se va pensiona şi nu a mai fost reclamată până acum.

 

Libertatea a redat dialogul dintre învăţătoarea Mihaela Radu şi o elevă, la ora de limba și literatura română, clasa a IV-a. Dascălul verifică temele copiilor. Una dintre eleve citește cerința cu voce tare, apoi dă răspunsul.

– De ce l-a trezit mama pe Nică mai devreme? – Mama l-a trezit pe Nică mai devreme ca să-i spună câtă treabă are”. 

– Ca să-i spună «am multă treabă, culcă-te la loc»?! Așa ai înțeles tu?! Ia dă încoace caietul!”  Continuă, cu ton ridicat: „«La trezit»?! Așa se scrie? Și așa mi-ai spus?! Cum mi-ai citit mie răspunsul!? Că am auzit că te bâlbâiai… cum trebuia să-mi răspunzi? (…) Ia uite, și «la rugat», fetițooo! Ești clasa a IV-a, analfabetă, scrii «l-a rugat, l-a chemat» fără cratimă?! (…) Nu ți-e rușine? Cum ai ajuns, fato, în clasa a treia? Măi fetiță, măi! (…) Vai, vai, vai”.

Pe măsură ce găsește mai multe greșeli de ortografie în caietul elevei, învățătoarea țipă și mai tare.

„Du-te la loc, hai, lasă boceala, lasă boceala! Ce să-ți povestesc… Unde te duci tu în fiecare zi? La înot? Da!? Du-te la înot și-o să ai notele… să înoți. Foarte slabă ești în ultimul timp! Uită-te și tu hal de temă, ție nu ți-e rușine?! Vă trebuie școală, nenică! Ce să faci cu înotul!? Ce să spun…”, continuă învățătoarea.

Ia-ți caietul, ești varză! Pune mâna și învață ortograme. Și pune mâna și fă-ți temele cu seriozitate, nu în bătaie de joc! Du-te de aici, să nu te mai văd!”, mai spune răstit învăţătoarea.

ASCULTĂ ÎNREGISTRAREA AICI

Părintele care a reclamat-o pe învăţătoare susţine că din cauza incidentelor de la clasă copilul lui nu vrea să mai meargă la școală. „Din punct de vedere psihologic, este un abuz. S-a întâmplat inclusiv să-i lovească pe copii cu cartea în cap”, a mai spus femeia.

De cealaltă parte, conducerea Şcolii 79 îi ia apărarea învăţătoarei.

„Doamna Radu Mihaela se află la final de carieră și niciodată în activitatea ei nu s-a făcut vreo altă sesizare, este prima oară când se întâmplă așa ceva. Noi toți am fost uimiți și am făcut verificări. Am vorbit cu președintele comitetului de părinți, care a fost vocea celorlalți părinți de la clasă, și nu mi s-au adus la cunoștință alte nemulțumiri legate de activitatea dumneaei”, a declarat Liliana Murguleț, directoarea Școlii nr. 79 din București.





Sursa: www.romaniatv.net

- Reclama -

Mai multe stiri

Ultimele Stiri