2.3 C
București
duminică, 29 ianuarie 2023

Simona Strungaru, dirijoarea Big Bandului Radio: „Mi-ar plăcea să compun muzică pentru «Stăpânul Inelelor»“ INTERVIU

Publicat pe


Pasiunea Simonei Strungaru pentru muzica de film nu este o dorință neîmplinită: anul acesta, la TIFF, s-a ascultat, în audiție absolută, muzica originală pentru centenarul filmului „Nosferatu“, o simfonie a groazei compusă de cea care este noul dirijor al Big Bandului Radio.

Simona Strungaru se află, în prezent, la pupitrul Big Bandului Radio. FOTO Cristian Barcan

Un artist din ce în ce mai vizibil pe scenele din România, dar și în străinătate, Simona Strungaru este un muzician complex: pianistă, dirijor de orchestră, orchestratoare și compozitoare. În anul 2010, Simona Strungaru a dirijat premiera mondială a operei S.A.L.O. (Standard American Lexicographical Opera) de Michael Karr, la Grand Theater Groningen din Olanda.

O artistă cu o agendă cuprinzătoare și surprinzătoare a cărei viziune asupra muzicii, începând din această toamnă, se traduce și prin concertele pe care le dirijează la pupitrul Big Bandului Radio, pe scena Sălii Radio. Din stagiunea curentă, Simona Strungaru ocupă poziția de dirijor al Ansamblului Radio România. În această ipostază, de două ori pe lună, propune publicului de la Sala Radio evenimente de jazz, swing, pop etc. cu invitați speciali din țară și din străinătate, concerte ce au ridicat publicul în picioare în ultimele luni. Într-un interviu pentru „Weekend Adevărul“, ea vorbește despre ce înseamnă să fii o femeie dirijor într-o lume (aproape) a bărbaților, cum arată sistemul de învățământ în domeniul muzicii din România în comparație cu cel olandez, dar și despre proiectele sale inedite de viitor.

„Weekend Adevărul“: Simona, poziția de dirijor este cel mai adesea asociată bărbaților. În plan mondial, trăim acum o perioadă în care acest lucru începe să se schimbe. Tot mai multe femei-dirijor își construiesc o carieră foarte frumoasă în străinătate. Cum ți-a fost în acești ani, în această ipostază? Ai simțit vreodată dificultăți din partea ansamblurilor dirijate?

Simona Strungaru: Este adevărat că în această poziție sunt majoritar bărbați. Eu nu am acordat o importanță prea mare acestui aspect de-a lungul timpului, concentrându-mă pe muzica pe care o aveam de dirijat, de transmis orchestrelor. Bineînțeles că pot repera mici momente în care am simțit din partea unor membri ai unor ansambluri o mirare inițială, dar de fiecare dată acest lucru a pălit în totalitate pe măsură ce avansam cu repetițiile. Fiind întrebată des despre diferența între un bărbat dirijor și o femeie dirijor, am ajuns la idee: muzica ajunge la urechile bărbaților și ale femeilor deopotrivă. Așa cum nu cred că sunt diferențe determinate de gen în percepția ascultătorilor și ascultătoarelor, tot așa nu cred că sunt diferențe determinate de gen pentru femei sau bărbați dirijori. Nu genul este cel care face diferența, ci gradul de pregătire și de profesionalism cu care această meserie este realizată.

Când ai dirijat prima oară? Îți mai amintești cum te-ai simțit atunci?

Prima oară am dirijat în 2006, Concertul Brandenburgic nr. 3, de Bach, pe scena Universității Naționale de Muzică București, în cadrul masteratului. M-am simțit minunat, a fost o comunicare deosebită între mine și colegii mei din orchestră, o experiență pe care nu o voi uita. La fel am simțit și la primul contact cu un Big Band, în 2008, la Amsterdam, când am dirijat Modern Balkan Jazz Orchestra.

Focus pe mecanismul orchestrei

Pe lângă faptul că ești dirijoare, cariera ta presupune o activitate artistică pe mai multe planuri: ești și pianistă, orchestratoare și compozitoare. Care dintre aceste ipostaze îți este mai aproape de suflet și de ce?

Iubesc toate proiectele pe care le fac și simt toate ipostazele în care mă regăsesc egal de apropiate sufletește. Cred, de fapt, că fiecare aspect îl potențează pe celălalt.

Un muzician atât de polivalent cum ești tu s-a format în ani de multă muncă investită și, bănuiesc, multă pasiune. Vorbește-ne puțin despre modul în care ai descoperit muzica: când și cum ai început să studiezi?

Am descoperit muzica datorită familiei mele, o familie foarte pasionată de muzică. Am ascultat viniluri cu teatru radiofonic – în care muzica avea un rol foarte important în sublinierea acțiunilor – și alături de părinții mei am mers săptămânal la concertele de la Sala Radio și la Filarmonică. Formarea mea, de la 4 ani până la 25 de ani, a fost strict de pianist clasic. Am învățat arta pianistică de la profesori apreciați, precum Ludmila Popișteanu, Magda Stănescu, Viniciu Moroianu și Octavian Rădoi, și am activat în toate formele: în recitaluri solo, muzică de cameră și ca solistă. Cea mai apropiată postură, pentru sufletul meu, este cea de solist și asta pentru că iubesc combinația timbrală dintre pian și orchestră.

Cum s-a produs trecerea de la instrument către dirijorat și către compoziție?

Trecerea la dirijat a avut loc tocmai datorită pasiunii pentru complicitatea dintre orchestră și solist, pe care am vrut să o înțeleg cât de profund puteam, tocmai pentru a interpreta foarte bine ca solist. Mi-am dorit să înțeleg mecanismul orchestrei de aproape. Și, în timp, am realizat că îmi place foarte mult să dirijez, să „modelez“ și să corelez ce se întâmplă în orchestră. După dirijat a urmat orchestrația, pe care am început să o fac pentru diferite proiecte simfonice. Orchestrând am descoperit că mi-ar plăcea și mai multă libertate creatoare și așa am început să compun. A fost o trecere organică între toate aceste îndeletniciri.

„Odată sădită, o idee își găsește inspirația“

De unde te inspiri atunci când compui? De obicei, creezi la cerere sau pur și simplu ca rezultat al unei nevoie personale de a compune?

Compoziția are pentru mine diferite surse de inspirație, legate de contextul pentru care compun. Nu folosesc șabloane și acest lucru îmi permite să abordez genuri foarte diverse, cum sunt, de exemplu, opera de cameră „E Vina Ta“ – pe care am scris-o în această vară pentru proiectul „Opera in Your Pocket“ al Institutului Goethe – sau muzica pentru desenele animate, „Felix the Cat“, prezentată în cadrul festivalului Animest. Fie că vine de la mine sau la cerere, odată sădită ideea compoziției, ea își găsește inspirația sau inspirațiile.

simona strungaru unspoken sala radio

„Unspoken”, o fuziune de jazz, muzica clasica, rock si folclor. FOTO: Christina One

Ai creat și muzică pentru teatru și pentru film. Cât de greu îți este să compui urmând firul narativ deja creat al unei povești, față de momentele când creezi liber?

Îmi place foarte mult să compun muzică pentru film și teatru, deoarece sunt o împătimită a actoriei. Sunt foarte conectată la partea vizuală și crearea coloanei sonore pentru materiale vizuale îmi produce o reală satisfacție. Spre exemplu, în acest an am compus muzica pentru filmul „Nosferatu – O Simfonie a Groazei“ regizat de F.W. Murnau, peliculă ce a împlinit 100 de ani de la lansare. Proiectul a fost susținut de Institutul Goethe din București și de Transilvania International Film Festival (TIFF) și prezentat în premieră alături de orchestra Operei Maghiare din Cluj, sub bagheta dirijorului Stefan Geiger. Lucrarea a fost interpretată sub formă de cine-concert (muzică acompaniind simultan filmul) și având trei voci remarcabile ca soliști: soprana Mihaela Maxim, baritonul Cătălin Petrescu și basul Iustinian Zetea. Sunt foarte activă în domeniul acesta, am pregătit numeroase cine-concerte, pentru filme precum „Die Puppe“, „Die Austernprinzessin“, „Malombra“. Simt că îmi găsesc la fel de multă libertate și în compoziția non-programatică și în cea clar dedicată unei narațiuni pre-existente.

În România, muzica se studiază din copilărie

Care a fost prima ta compoziție și la ce vârstă a venit ea? Și cum ți-a venit ideea să creezi?

Prima compoziție datează din 2008: este un vals orchestral, pe care l-am dedicat bunicii mele, pentru că stilistic era foarte apropiat de muzica pe care o îndrăgea. Ideea mi-a venit inspirată (tot) de un film despre începutul secolului XX.

Ai studiat și la Conservatorul din Amsterdam. Care simți că sunt principalele diferențe între modul în care se învață muzica în România, față de ce se întâmplă în străinătate?

La Conservatorul din Amsterdam am urmat un al doilea masterat, de data aceasta în interpretare pianistică, unde am studiat cu marele pedagog și pianist Jan Wijn și dirijatul cu Lucas Vis. Principala diferență este aceea că în afara țării se pune mai mult accent pe aplicabilitatea aptitudinilor pe care le dobândești pentru activitatea ulterioară studiilor. Mentorii sunt mai implicați în trasarea mentală a unor drumuri în carierele studenților, bazate pe profilul și pe nivelul fiecăruia dintre aceștia. La momentul studiilor mele, în România se petrecea foarte mult timp aprofundând lucrările muzicale ce sunt studiate, dar activitatea adiacentă examenelor de semestru nu era decât tolerată, dacă nu chiar blamată în contextul universitar. În contrast cu această situație, în Olanda, orice concert, fiecare pregătire a materialelor pentru concerte sau recitalurile erau apreciate și punctate prin credite școlare, ceea ce denotă evident faptul că erau sprijinite activitățile independente, fiind văzute ca aptitudini ce vor ajuta studenții în viața lor reală, ce începe abia după terminarea studiilor. Partea pozitivă în România este aceea că se poate studia muzică la nivel de performanță încă de la începutul școlii, în colegii și licee specializate, ceea ce este un plus, deoarece formarea timpurie a unui muzician este deosebit de importantă. Bineînțeles că depinde de fiecare copil în parte la ce nivel alege să înțeleagă fenomenul muzical, dar în țara noastră există posibilitatea studierii temeinice a muzicii. În străinătate, până la momentul universitar, de multe ori aceste licee de muzică specializate nu există, tinerii studiind în particular, pe lângă școala de cultură generală.

Un palmares în curs de scriere

În 2015 ai lansat orchestra și conceptul Simona Strungaru Symphonics, în cadrul Nopții Albe a Bucureștiului, interpretând în premieră compoziția proprie Suita Simfonică „Gaston“ pentru orchestră și live visuals. Ce presupune mai exact acest concept și ansamblul pe care l-ai inițiat?

Conceptul Simona Strungaru Symphonics a venit din dorința de a crea o platformă în care să pot activa ca dirijor, compozitor și orchestrator. Am realizat concerte cu formule instrumentale diferite, de la cvintet până la orchestră simfonică, și am prezentat atât muzică de sine stătătoare cât și cine-concerte sau producții din zona muzicii comerciale, precum „Voltaj Simfonic“.

simona strungaru

Simona Strungaru vrea să aducă pe scena Sălii Radio muzică îndrăzneață. FOTO: Cristian Barcan

Dacă astăzi ar veni un copil talentat muzical la tine și ai vrea să îl îndrumi, care ar fi cel mai important sfat pe care ai vrea să i-l oferi la început de drum?

Să își găsească profesorul cu care rezonează, nu profesorul cu cele mai bune rezultate acceptate la modul general și să nu își piardă în niciun moment plăcerea de a cânta.

Care este cea mai mare dorință profesională? Ar fi o compoziție? Sau să te afli pe o scenă dirijând? Cum ar arăta visul tău încă neatins?

Aș cânta Concertul nr. 3 pentru pian și orchestră de Prokofiev, aș compune muzică pentru filme precum „Stăpânul Inelelor“ și aș dirija Simfonia a V-a de Șostakovici. De asemenea, aș dirija muzica originală din „Tom și Jerry“, alături de Big Bandul Radio!

„Îmi doresc să explorăm jazzul contemporan și sonorități îndrăznețe“

În urmă cu două săptămâni ai dirijat, pe scena Sălii Radio, un concert extraordinar de electro-swing, un gen mai rar cântat în România. Ultimele piese ale serii au fost cântate de Alice Francis, invitata specială a concertului, și de Big Bandul Radio, în timp ce spectatorii dansau odată cu dansatorii de pe scenă – un moment plin de bucurie și de poftă de muzică bună. Cum te-ai simțit tu, ca dirijor, la finalul unui asemenea eveniment?

Într-adevăr, atmosfera, atât pe scena Sălii Radio, cât și în public, a fost extraordinară! Concertul a reușit să transmită o energie pozitivă foarte puternică. M-am bucurat să aflu că și ascultătorii radio – care ne-au ascultat live prin intermediul posturilor Radio România – au resimțit această „undă de bucurie“ muzicală. Concertul de electro-swing a fost unul inedit pentru scena românească. Am gândit evenimentul ca pe un spectacol complex: pe lângă prestația Big Band-ului și calitățile vocale și interpretative ale solistei și ale trupei sale, publicul a urmărit cu mare interes momentele de virtuozitate ale dansatorilor trupei de dans Jazz Roots Bucharest și videomappingul realizat pe orga Sălii Radio, de către graficiana Ioana Halunga. Sentimentul pe care l-am avut eu la finalul concertului a fost unul de recunoștință față de toți artiștii prezenți pe scenă, dar și față de publicul numeros.

Clasic și contemporan, de la același pupitru

image

Începând din această toamnă, ai preluat poziția de dirijoare a Big Bandului Radio România, care este cunoscut publicului larg prin concertele de jazz, pop, blues etc. de pe scena Sălii Radio. Ai dirijat deja trei concerte speciale în această stagiune – cel închinat memoriei lui Chick Corea (trecut la cele veşnice anul trecut), cel cu Alice Francis și concertul cu Berti Barbera. Care sunt următoarele evenimente pe care le pregătești împreună cu Big Bandul Radio?

Alături de colegii mei, versații muzicieni ai Big Bandului Radio, pregătim pentru luna decembrie două concerte foarte diferite. Pe 8 decembrie, Big Bandul Radio împreună cu Orchestra de Cameră Radio vor susține un concert de Crăciun, pe care l-am intitulat „Have Yourself a Jazzy Christmas“. Soliștii concertului nostru vor fi cântăreții Adrian Nour, Viorica Pintilie și ineditul cvartet „The Radio Trombones“ – ce reunește patru muzicieni la trombon. Publicul va putea asculta cântece americane de Crăciun foarte cunoscute precum „Santa Claus is Coming to Town“ sau „It’s Beginning to Look a Lot Like Christmas“, dar și colinde românești ca „O, ce veste minunată“ sau „La Vifleem colo-n jos“. Prin repertoriul abordat vrem să aducem în Sala Radio atmosfera caldă și lipsită de griji a Crăciunului, așa cum reiese din multe piese americane, dar și să privim cu pioșenie spre momentul Nașterii lui Iisus Hristos, prin piesele tradiționale românești. Și la acest concert îi vom avea ca invitați pe dansatorii de la Jazz Roots Bucharest. Cel de-al doilea concert va avea loc în data de 23 decembrie și va fi un eveniment cu totul special! De această dată, împreună cu Orchestra Națională Radio, Big Bandul Radio va cânta, în primă audiție în România, o lucrare monumentală, „Swing Symphony“, compusă pentru orchestră de jazz și orchestră simfonică de Wynton Marsalis, celebrul muzician american, distins cu nouă premii Grammy. Dirijorul acestui extraordinar concert va fi Sasha Goetzel, iar auditoriul va putea parcurge alături de muzicieni istoria muzicii de swing, așa cum o descrie cu măiestrie Marsalis. Simfonia cuprinde șapte părți, în care sunt celebrate cele mai importante curente și stiluri ale muzicii americane ale secolului XX.

Care este viziunea ta asupra concertelor pe care le dirijezi în stagiunea Sălii Radio? Ce ți-ai dori să aduci nou prin poziția ta la pupitrul Big Bandului?

Îmi doresc să abordăm repertorii cât mai diverse, care să prezinte publicului multiplele fațete ale jazzului. Vreau să avem invitați muzicieni din străinătate, să explorăm jazzul contemporan, sonoritățile îndrăznețe propuse de compozitori recenți, dar totodată să aducem un omagiu muzicii consacrate. Îmi doresc, de asemenea, ca publicul să aibă cât mai multe ocazii să asculte și să aprecieze calitățile improvizatorice ale membrilor Big Bandului, ansamblu ce reunește unii dintre cei mai inspirați și mai bine pregătiți muzicieni de jazz din țară. Un prim demers în acest sens a fost concertul omagial Chick Corea, unde solistul principal a fost maestrul George Natsis.



Sursa: adevarul.ro

- Reclama -

Mai multe stiri

Ultimele Stiri