La sfârșitul acestei săptămâni, a fost inaugurată o nouă pistă de biciclete, pe malurile Cibinului în Sibiu. Investiția de aproximativ 11,4 milioane de euro a fost realizată cu fonduri europene.
Pista de ciclism care se întinde pe o lungime de 3,6 km reprezintă „cel mai spectaculos proiect în ceea ce privește mobilitatea cu bicicleta în Sibiu”, potrivit primăriței din Sibiu, Astrid Fodor, care a menționat la inaugurarea de vineri, 4 august, că din valoarea totală a investiției doar 230.000 de euro au reprezentat contribuția reședinței de județ.
Printre elementele inedite ale acestei lucrări se numără asfaltul cu pigment verde, dedicat expres bicicletelor, soluție tehnică importată din Olanda, impresionanta pasarelă circulară, o noutate la nivel național, din punct de vedere al arhitecturii și al materialelor utilizate, precum și plasticul reciclat folosit pentru a înlocui betonul.
Zonele de relaxare de pe traseu sunt dotate cu bănci inovative, unele cu panouri solare și dispozitive wireless de încărcare a telefoanelor, iar rastelele pentru andocarea bicicletelor sunt iluminate cu corpuri eco-eficiente, conectate la sistemul telegestiune. O parte dintre stâlpii de iluminat sunt smart, prevăzuți cu camere video și hotspot-uri pentru WiFi. Imaginile realizate la inaugurare (VEZI GALERIA FOTO și VIDEO) sunt sugestive.
Imaginea 1/19:
Pista de biciclete și postul circular unic de pe malul Cibinului din Sibiu Foto Primăria Sibiu
Investiție în mobilitate verde
„Este
un proiect ambițios, foarte reușit, de care suntem mândri, fiind o investiție
în mobilitatea «verde» (investiție fonduri europene – n.red.), esențială pentru un oraș cu un aer mai curat. Malurile Cibinului,
care erau înainte doar o barieră naturală în deplasare, sunt acum o cale de
comunicare între mai multe cartiere ale orașului. Reprezintă un argument în plus
pentru ca sibienii să folosească bicicleta pentru deplasarea în oraș și să lase
mașina acasă. Mai mult, prin punctele de belvedere și piațetele pe care le-am
creat de-a lungul pistelor, malurile sunt acum și un loc pentru relaxare în aer
liber, atât pentru bicicliști, cât și pentru pietoni”, a mai declarat edilul Sibiului.
Se poate ajunge acum din centrul Sibiului până la Rășinari, pe bicicletă
Noua pistă biciclete Sibiu, cea mai costisitoare dintre cele existente în municipiu, leagă o stradă aflată în zona de sud-vest a Centrului Vechi (Strada Maramureșului) de un cartier din zona de nord-est a orașului care deși mărginaș reprezintă o atracție turistică, mai ales pentru localnici – Cartierul Gușterița, în zona podului
centurii ocolitoare.
De asemenea, se conectează și cu alte coridoare pentru biciclete din Sibiu: Ștrand – Parcul Sub Arini și Strada Podului – Zona industrială Est. Cel dintâi traseu…