17.9 C
București
luni, 3 octombrie 2022

Stare de alertă la Radiocom! Acuzații grave ale șefului comisiei de control a SRI

Publicat pe


Dragos Preda – Foto puterea.ro

Senatorul Ioan-Cristian Chirteș, președinte al comisei comune permanentă a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii SRI, atrage atenția asupra unui adevărat atentat la siguranța națională, în legătură cu Radiocom, principala structură responsabilă de informare a opiniei publice din România, prin intermediul TV, al radioului și prin internet.

În interpelarea adresată lui Marcel Ioan Boloș, ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, senatorul Ioan-Cristian Chirteș scoate în evidență situația dezastruoasă de la Societatea Națională Radiocomunicații SA (RADIOCOM), în conjuctura geopolitica actuală și a războiului din Ucraina. Mai mult, senatorul Chirteș dezvăluie că actualul director general, Dragos Preda, cel de care depinde furnizarea de informații, nu are certificat ORNISS, adică acel document care permite accesul la informații clasificate, obligatoriu pentru o funcție de acest nivel.

Întrebările adresate ministrului Marcel Ioan Bolos, fac referire la „situația explozivă de la Societatea Națională Radiocomunicații SA (RADIOCOM)”.

În luarea sa de poziție, senatorul Ioan-Cristian Chirteș l-a întrebat pe ministrul Boloș dacă știe „și despre faptul că de aproape un an de zile este menținut ca Director General un personaj obscur, a cărui pregătire profesională nu are nici o legătură cu obiectul de activitate și care, în perioada de câteva luni de când este Director General, a devalizat instituția pe care o conduce (împreună cu grupul său de consilieri conduși de șeful său de cabinet) și a prejudiciat major dreptul la informare al cetațenilor români (prin radio si televiziune), prevăzut ca atare în Constituție”.

Senatorul Chirteș a continuat: „Știți d-le Ministru că în aceste momente critice pentru România, Radiocom nu își exercită decât limitat atribuțiile funcționale de bază și anume transmiterea programelor de radio și TV atât pentru cetățenii din România cât și pentru cei din diaspora ?”

„Știți d-le Ministru că la ora actuală nivelul funcțional al Radiocom este la sub 40% din ceea ce ar fi trebuit să fie, conform regulamentului sau de funcționare?”

Peste 30% din populația României nu are access la posturile de radio naționale

Senatorul a continuat cu întrebări cu referire la situația gravă a populației care, în caz de pericol, nu are acces la informațiile publice.

Stiți d-le Ministru că datorită faptului că stația de unde medii (AM) de la Valul lui Traian (din imediata proximitate a granitei cu Ucraina), veche de peste 30 de ani este complet nefuncțională încă de la începutul mandatului așa-numitului Dragos Preda (adică de aproape 1 an) și, în consecință practic peste 30% din populația României nu are access la posturile de radio naționale și în special al programului Radio România Actualități, deci în cazul unei stări de război, Președintele României și Guvernul nu se pot adresa populației, nici măcar în situații de urgență națională?”, a mai întrebat Chirteș.

O altă serie de întrebări care pun în discuție accesul românilor la informații și situația gravă de la Radiocom:

Știți d-le Ministru că stațiile de unde scurte (US) (baza de emisie pentru Radio România Internațional, singura sursă de informație pentru diaspora și pentru românii de pretutindeni) funcționează la 30% din capacitate (4 din 7 emițătoare sunt defecte iremediabil) și deci Președinția și Guvernul nu se pot adresa românilor de pretutindeni în aceste momente extrem de critice pentru România?

-Știți d-le Ministru că acum trei săptămâni, emițătoarele radio din București au întrerupt transimia programelor naționale (Radio România Actualități) pentru nici mai mult nici mai puțin de 15 minute (în București și pe o rază de aproape 150 Km în jurul Bucureștiului), și în cazul unei urgențe naționale, aproximativ 4 milioane de români nu aveau acces la informația radio?

-Știți d-le Ministru că în draftul de buget al societății elaborat la sfârșitul anului 2021 (întocmit exclusiv de grupul infracțional organizat de dl. Dragoș Preda si șeful său de cabinet, dl. Silviu Ion Radu, din 50 milioane de EURO, doar 1.7 mil de EURO erau destinate investițiilor în retehnologizare ș restul era destinat pentru lucrări civile fără nici o legatură cu obiectul de activitate al societății (de ex. 40 milioane EUR pentru reparații de fațade, înlocuiri termopane, vopsit clădiri, reperat piscine si terenuri de sport, etc)?

„Sectorul Verde”, transformat în „marea betoniadă”. Primarul Robert Negoiță nu respectă legea și a intrat abuziv pe terenul Clubului Sportiv Olimpia

Știți d-le Ministru că numai în ultimele 3 luni ale anului 2021, dl. Director general Dragoș Preda (prin intermediul așa-zisului său consilier, Șef de Cabinet, dl Silviu Ion Radu), a încredintat direct și a plătit, evident fără nici o licitație, peste 10 contracte de “consultanță și expertiză în construcții” în valoare de aproape 2 mil EUR unei firme de apartament (cu un singur angajat) aparținând indirect șefului de cabinet al lui Dragos Preda, Dl Silviu Ion Radu?

-Știți d-le Ministru că d-lui director general i-a fost refuzat certificatul ORNIS, el conducând, astăzi o instituție de interes național”.

Așa cum reiese din documentele oficiale, Societatea Naţională de Radiocomunicaţii S.A. este, în continuare, lider în domeniul broadcasting-ului (difuzarea şi transportul terestru al programelor radio şi TV) şi, în acelaşi timp, un important furnizor de reţele şi servicii de comunicaţii electronice din România.



Sursa: zin.ro

- Reclama -

Mai multe stiri

Ultimele Stiri