6.3 C
București
vineri, 25 noiembrie 2022

Statele Unite condamnă vehement anexarea regiunilor ucrainene de către Rusia şi anunţă noi sancţiuni

Publicat pe



„Statele Unite resping fără echivoc tentativa frauduloasă a Rusiei de a modifica frontierele recunoscute internaţional ale Ucrainei”, a declarat secretarul de Stat american, Antony Blinken, potrivit postului de televiziune CNN.

În replică la acţiunea Rusiei, Departamentul de Stat va impune restricţii privind acordarea vizelor pentru 910 persoane, printre care se numără membri ai armatei ruse, oficiali militari din Belarus şi „intermediari ai Rusiei implicaţi în încălcarea suveranităţii Ucrainei”.

„Vom trage la răspundere orice persoană, entitate sau ţară care furnizează susţinere economică şi politică tentativelor ilegale ale Rusiei de modificare a statutului teritoriului ucrainean”, a continuat Antony Blinken, subliniind că mesajul Statelor Unite este susţinut de celelalte naţiuni din Grupul G7.

Preşedintele Vladimir Putin a anunţat vineri anexarea de către Rusia a regiunilor ucrainene Doneţk, Lugansk, Herson şi Zaporojie şi a cerut armatei ucrainene să înceteze acţiunile beligerante, ameninţând cu o ripostă militară cu arme strategice. „Oamenii au făcut o alegere fără echivoc. Vom forma patru noi regiuni ale Federaţiei Ruse, deoarece aceasta este voinţa a milioane de oameni. Este un drept al locuitorilor, bazat pe un articol al Cartei ONU, cel referitor la dreptul popoarelor la autodeterminare. Semnăm astăzi un acord de integrare a acestor regiuni în cadrul Federaţiei Ruse”, a declarat Vladimir Putin, conform publicaţiilor Le Figaro şi Le Monde, referindu-se la referendumurile organizate de autorităţile separatiste proruse, care nu sunt recunoscute nici de Naţiunile Unite, nici de Occident.

Vladimir Putin a semnalat disponibilitatea reluării negocierilor de pace cu Ucraina, dar a subliniat că statutul regiunilor anexate „nu va face obiectul discuţiilor”, întrucât „au făcut o alegere definitivă”. „Armata ucraineană trebuie să înceteze imediat ostilităţile. Ne vom proteja teritoriile prin toate mijloacele posibile şi vom face totul pentru garantarea securităţii populaţiei noastre”, a atras atenţia Vladimir Putin.

Uniunea Europeană a condamnat decizia Rusiei de anexare „ilegală” a regiunilor din sud-estul Ucrainei şi a anunţat că nu va recunoaşte niciodată această acţiune.

Ucraina va cere integrarea în Alianţa Nord-Atlantică prin procedură rapidă, a declarat preşedintele Volodimir Zelenski, ca reacţie la decizia Rusiei de anexare a patru regiuni ucrainene. „Adoptăm o acţiune decisivă prin semnarea unei cereri în vederea candidaturii Ucrainei pentru integrarea accelerată în Alianţa Nord-Atlantică”, a declarat Volodimir Zelenski, citat de cotidianul Le Monde. „De facto, noi ne-au deschis deja drumul spre NATO, am demonstrat compatibilitatea cu standardele Alianţei. (…) Iar acum Ucraina vrea acest lucru şi în manieră formală”, a subliniat Volodimir Zelenski.

Rusia se opune ferm admiterii Ucrainei în NATO, iar aspiraţiile Kievului în sensul integrării în Alianţă au fost unul dintre motivele invocate de Moscova pentru lansarea invaziei militare.

(sursa: Mediafax)





Sursa: jurnalul.ro

- Reclama -

Mai multe stiri

Ultimele Stiri