Gloria și puterea Imperiului Roman s-au bazat și pe cele peste 1.600 de tone de aur luate din Dacia și duse la Roma. Blestemul comorilor jefuite din locul lor de baștină l-a ajuns pe Traian, dar și pe mulți alții cuprinși de febra aurului. Sultanii care au râvnit la aurul domnitorilor de la nord de Dunăre, împărați de la Viena, țari ai Rusiei, regi și dictatori de la Budapesta și Moscova s-au prăbușit cu regimurile lor după ce au luat cât au putut de mult din tezaurul românesc. Estimările arată că producția autohtonă de aur cumulată de-a lungul veacurilor s-a ridicat la peste zece mii de tone, dusă spre cele patru vânturi. Intrând în epoca modernă, aurul care „a lucrat” exclusiv pentru interesele țării este cel aflat în gestiunea Băncii Naționale, instituție creată în 1880, ca reazem temeinic al suveranității economice a Regatului România, proaspăt independent. Care au fost dimensiunea și valoarea acestui tezaur, cum au evoluat în timp, sunt întrebări care reflectă interesul opiniei publice față de stocul de aur al Băncii Centrale.
Recent lansată, lucrarea „Evoluția stocului de aur al Băncii Naționale a României (1880-2020)” prezintă unitar seria de date statistice care convertesc valorile monetare diferite în contextul istoric al fiecărei epoci, în cantitățile de aur fin din tezaur. Complexitatea lucrării de cercetare a autorilor – Mugur Isărescu (coordonatorul volumului), Maria Constantinescu, Brândușa Costache, Nadia Manea, Adriana Aloman, Elisabeta Bejan – face dificilă în pagina de ziar recenzarea ei după criterii clasice ale analizei; de aceea, demersul jurnalistic reține acum doar câteva momente semnificative din istoria tezaurului legate de furtunile conflictelor armate în care a fost angajată țara.
Cele două conflagrații mondiale au reprezentat momente de mare încercare și pentru Banca Națională, care a susținut efortul de război, aurul fiind atât garant, cât și mijloc de plată.
Cerealele, vândute doar pe aur
Primul Război Mondial a determinat o nouă atitudine față de aur, atât a oamenilor, cât și a băncilor centrale, un raport al conducerii BNR, din 1915 arată că acest „eveniment neprevăzut aduse turburare în toate calculele și puse lumea întreagă în fața unui necunoscut amețitor”, adaugând că în fața situației critice a finanțelor publice, „cheltuielile extraordinare se impuneau și, nefiind nicio putință de a găsi bani afară din țară, s-a recurs la Banca Națională”. Împrumuturile succesive ale Ministerului de Finanța la BNR erau susținute de stocul metalic – aur și aur monetizat – care, conform legii de constituire, trebuia să acopere minim 33 la sută din valoarea biletelor emise. Guvernatorul Ioan G. Bibicescu a convins Guvernul condus de I.C. Brătianu să treacă la exportul de cereale contra aur. Cu clarviziune, bancherul considera că „după încheierea…