22.6 C
București
miercuri, 10 august 2022

Structura anului școlar 2022-2023, modificată. Nu mai există teze și nici semestre

Publicat pe



Ministrul Educației Sorin Cîmpeanu a anunțat noua structură a anului școlar care va avea module de învățare în loc de semestre ce vor alterna cu vacanțe scurte. Totodată, se are în vedere renunțarea la tezele semestriale. 

„Am reușit să ajungem, îmi place să cred, la un consens. Este vorba despre nevoia de a alterna module de învățare de 6-7-8 săptămâni cu module de repaus. În așa fel putem să ne adaptăm pe specificul anului școlar din România.

Mai exact, propunerea agreata a fost ca școala să înceapă pe 5 septembrie, cu un prin modul de învățare. După o perioadă de câteva săptămâni, în data de 24 octombrie elevii ar urma să intre în vacanță. La finele lunii octombrie, 24 – 30 octombrie ar urma să fie prima vacanță. O vacanță acordată tuturor elevilor și preșcolarilor în egală măsură.

După această vacanță, urmează modulul doi de învățare care se va derula până în preajma sărbătorilor de iarnă. Apoi va fi cea de-a doua vacanță: 23 decembrie – 8 ianuarie.

Urmează modulul trei care ar începe în data de 9 ianuarie. În premieră, acest modul se va derula până în luna februarie când vom avea cea de-a treia vacanță, care va putea fi acordată în a doua săptămână a lunii februarie, în a treia săptămână a lunii februarie sau în a patra săptămână a lunii februarie, la decizia fiecărui inspectorat școlar județean prin consultare cu cei implicați. Este vorba despre o vacanță de o săptămână, mobilă, în luna februarie.

După vacanța din luna februarie ar urma să înceapă cel de-al patrulea modul, care se va derula până în apropierea sărbătorilor pascale, mai exact vacanța ar urma să fie organizată în perioada 8 – 23 aprilie.

Urmează modulul cinci și ultimul, care se derulează până în data de 16 iunie. Cea de-a cincea vacanță este și cea mai mare, vacanța de vară care urmează să înceapă pe 17 iunie și să dureze până în data din septembrie când va începe anul școlar următor”, a afirmat Cîmpeanul, la finalul ședinței de guvern de astăzi, potrivit Edupedu.ro.

O altă modificare, potrivit ministrului, vizează introducerea săptămânii Verzi, alături de săptămâna școala Altfel.

„Această săptămână va putea fi introdusă și am agreat că va fi introdusă în structura anului școlar 2022 – 2023 în modulele patru și cinci de învățare . Școlile vor avea libertatea să-și aleagă, în funcție și de condițiile meteo și de alte specificități locale, să fie săptămâna Verde în modulul patru și școala Altfel în modulul cinci sau săptămâna altfel în modul patru și săptămâna Verde în modul cinci.

Am pus la punct împreună cu domnul ministru al mediului încă de anul acesta, când deși nu există în săptămâna anului școlar o săptămâna Verde, împreună vom avea o mobilizare a elevilor în jurul activităților de mediu. În acest sens vom avea o conferință cu toți inspectorii școlari vineri la 10:00. Vom introduce în acest fel prezentări făcute de către personalul care este abilitat să prezinte aceste elemente, îmi place să cred într-o manieră foarte atractivă, de mediu”, a explicat ministrul.

Urmărește România Liberă pe  Facebook și Google News!



Sursa: romanialibera.ro

Mai multe stiri

Ultimele Stiri