20.5 C
București
duminică, 25 septembrie 2022

SUA înăspresc sancțiunile față de Rusia. Importarea de petrol, gaz și cărbune, din Rusia, interzisă

Publicat pe


  • Statele Unite interzic importurile de petrol, gaze naturale lichefiate și cărbune din Rusia.
  • Președintele american Joe Biden a interzis investițiile noi în sectorul energetic, din Federația Rusă, de către o persoană din Statele Unite, oriunde se află.
  • Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a salutat decizia de înăsprire a sancțiunilor față de Rusia.
  • Trezoreria SUA a stabilit un termen pentru finalizarea tranzacțiilor privind importul de produse petroliere și cărbune din Federația Rusă până pe 22 aprilie.

Casa Albă a anunțat, marți, printr-un ordin executiv, măsuri noi privind interzicerea anumitor importuri și noi investiții, ca răspuns la „eforturile continue ale Federației Ruse de a submina suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei.” Totodată, Marea Britanie nu va mai importa petrol și produse petroliere rusești de la sfârșitul lui 2022, a declarat ministrul Energiei și Strategiei Industriale Kwasi Kwarteng.

Președintele SUA Joe Biden a transmis, astfel, că prin noul ordin executiv, în SUA este interzis importul următoarelor produse de origine din Federația Rusă: țiței; petrol; combustibili petrolieri, uleiuri și produse din distilare; gaz natural lichefiat; cărbune; și produse din cărbune.

De asemenea, în SUA sunt interzise acele investiții noi în sectorul energetic din Federația Rusă de către o persoană din Statele Unite, oriunde se află.

SUA interzic și „orice robare, finanțare, facilitare sau garanție de către o persoană din Statele Unite, oriunde se află, a unei tranzacții efectuate de o persoană străină, în care tranzacția efectuată de acea persoană străină ar fi interzisă de această secțiune, dacă este efectuată de o persoană din Statele Unite sau în Statele Unite”, potrivit ordinului executiv.

Președintele SUA Joe Biden a declarat, potrivit ordinului, că „războiul nejustificat, neprovocat, neînduplecat și lipsit de scrupule al Federației Ruse împotriva Ucrainei, inclusiv noua invazie recentă, care încalcă dreptul internațional, inclusiv Carta Organizației Națiunilor Unite, amenință și mai mult pacea, stabilitatea, suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei, constituind astfel o amenințare neobișnuită și extraordinară la adresa securității naționale și a politicii externe a Statelor Unite”.

Potrivit oridnului executiv, orice tranzacție care eludează sau evită, are scopul de a sustrage sau evita, provoacă o încălcare sau încearcă să încalce oricare dintre interdicțiile prevăzute în acest ordin, este interzisă.

Totodată, orice conspirație creată pentru a încălca oricare dintre interdicțiile prevăzute în acest ordin este interzisă.

Nimic din acest ordin nu va interzice tranzacțiile pentru desfășurarea activităților oficiale ale Guvernului Federal sau ale Națiunilor Unite (inclusiv agențiile specializate, programele, fondurile și organizațiile conexe) ale angajaților, beneficiarilor sau contractanților acestora.

Prezentul ordin va fi implementat în conformitate cu legislația aplicabilă și în funcție de disponibilitatea creditelor”, se arată în documentul transmis de Casa Albă.

Acest ordin nu este destinat să creeze și nu creează niciun drept sau beneficiu, de fond sau procedural, aplicabil în drept sau în echitate de către vreo parte împotriva Statelor Unite, a departamentelor, agențiilor sau entităților sale, a ofițerilor, angajaților săi sau oricărei alte persoane.

Președintele Zelenski a mulțumit liderului american Joe Biden pentru sancțiunile economice aplicate Rusiei.

Recunoscător pentru SUA și @POTUS, leadership-ul personal în lovirea în inima mașinăriei de război a lui Putin și interzicerea petrolului, gazelor și cărbunelui de pe piața americană. Încurajăm alte țări și alți lideri să ne urmeze”, a scris Zelenski, potrivit unui mesaj postat, marți, pe Twitter.

Trezoreria SUA a stabilit un termen pentru finalizarea tranzacțiilor privind importul de produse petroliere și cărbune din Federația Rusă până pe 22 aprilie.

Marea Britanie va renunța treptat la importul de petrol și produse petroliere rusești până la sfârșitul anului, a anunțat ministrul Energiei și Strategiei Industriale Kwasi Kwarteng.

Șeful diplomației Uniunii Europene (UE) a declarat că UE nu intenționează să interzică importurile de energie din Rusia.





Sursa: alephnews.ro

- Reclama -

Mai multe stiri

Ultimele Stiri