Liderii NATO se reunesc marţi şi miercuri la Vilnius, în Lituania, pentru un summit cu mize cruciale, care ar putea influenţa direcţia războiului declanșat de Rusia şi viitorul alianţei occidentale. Un obiectiv important vizează sprijinul acordat Ucrainei și aderarea acesteia la NATO. Luni, liderii Alianței au ajuns la un acord asupra unor planuri regionale care detaliază modul în care alianţa ar răspunde la un atac rusesc, iar secretarul general al NATO a anunțat că președintele Turciei a fost de acord cu aderarea Suediei la Alianță.
Șase generali în retragere ai NATO cer aderarea Ucrainei „în viitorul apropiat”
ACTUALIZARE 13:33 Şase generali în retragere ai NATO au cerut printr-o scrisoare adresată ţărilor membre ale alianţei nord-atlantice să ofere Ucraina la summitul organizaţiei de la Vilnius, capitala Lituaniei, o foaie de parcurs clară care să conducă la aderarea țării „în viitorul apropiat”.
„La summitul de la Bucureşti din 2008, aliaţii au convenit că Ucraina va deveni membru NATO în viitor. Este timpul ca ţările NATO să-şi îndeplinească promisiunea”, se arată în scrisoare, la care a avut acces publicaţia ucraineană Liga.net, preluată, luni, de EFE.
„Ucraina şi-a dovedit voinţa şi hotărârea de a-şi proteja independenţa şi de a proteja securitatea altor ţări europene.
Ucraina a arătat că apără principiile şi valorile democratice şi s-a dovedit a fi un partener de încredere şi un aliat al NATO, în ciuda acţiunilor militare dezgustătoare, a crimelor de război şi a încălcării dreptului internaţional de către Rusia.
NATO trebuie să recunoască Ucraina în calitate de membru de sine stătător.
Aceasta este singura metodă de a asigura pacea în Europa şi de a face faţă agresiunii ruse”, au transmis cei şase generali în retragere în respectiva scrisoare.
Semnatarii europeni ai scrisorii sunt generalul de armata estonă în retragere Riho Terras, fostul şef al Statului Major al Apărării din Polonia, Meczyslaw Gocul, precum şi foştii şefi ai armatelor Letoniei, Raimonds Graube, şi Lituaniei, Vytautas Jonas Zhukas.
La iniţiativă au participat şi generalul Ben Hodges, fost comandant al forţelor americane în Europa, şi Michael Repass, care a fost şef al operaţiunilor speciale pentru forţele americane în Europa.
Solicitarea celor şase generali în retragere a fost reluată de şeful biroului prezidenţial ucrainean, Andrii Iermak.
„Şase generali în retragere din ţările NATO le-au cerut liderilor la summitul Alianţei de la Vilnius să deschidă o cale concretă de aderare pentru Ucraina”, a scris Iermak pe contul său Telegram.
Liderii NATO se reunesc, marţi şi miercuri, la Vilnius, într-un summit de la care Ucraina speră să obţină garanţii că va fi acceptată ca stat membru al alianţei odată încheiat războiul declanşat de Rusia.