20.7 C
București
sâmbătă, 3 iunie 2023

Tragedia din istoria unui sat de la Siret. Un alai de nuntă a dispărut sub gheţuri. Doar mirele a reușit să se salveze VIDEO

Publicat pe


O tragică întâmplare s-a abătut asupra comunității Nămoloasa, județul Galați, pe la jumătatea secolului al XIX-lea. Un întreg alai de nuntă a dispărut sub gheţurile Siretului.

O nuntă întreagă a dispărut în Siret FOTO: Arhivă Adevărul

Oamenii satului spun că mireasa era
din comuna Nămoloasa, iar mirele – din zona Comăneștiului. La un
moment dat, gheaţa a cedat sub greutatea alaiului și toți nuntaşii, printre
care mireasa, nunii, socrii mari şi lăutarii, au pierit în Siret. Doar mirele a reușit să se salveze și s-a dus să dea cumplita veste.

„Gheața a trosnit / Sloii s-a pornit / Apa s-a umflat și s-a tulburat / Și brață la brață / Au pierit sub gheață, Nun și nuna mare / Feciori și fecioare. (…) Pe Siret la Nămoloasa / Unde s-anecat mireasa / Sărmănuța, vai de ea / Nu s-a înecat numai ea / Cu nașii alăturea / Ci și nunta după ea / Sărmănuța, vai de ea / Numai mirele-a scăpat / și-n sihăstrie-a plecat / Ca un mare vinovat”, scrie Costache Gheorghiță, în „Legenda Miresii”. 

Adevărul din povestire

Conform mărturiilor adunate de bătrânii satului, în acea perioadă,
localnicii obişnuiau destul de des ca în timpul iernii să traverseze Siretul pe
gheaţă, cu sanii trase de cai. Vara, foloseau plute sau bărci, pentru a transporta lemn. 

„Localitatea era poarta de trecere dintre
Muntenia şi Moldova, iar aici s-au aşezat numeroşi negustori de lemn. Lemnul era adus cu pluta de la munte, pe Trotuș. Se făcea troc, iar mulți s-au stabilit la noi
în comunitate. În perioada aceea erau în jur de 9.000 de locuitori”
, povestește
primarul comunei Nămoloasa, Adrian Răsmeriță.

Fiind un sat mare, bogat, cu terenuri, cu fete
frumoase, băiatul unuia dintre negustori, din zona Comăneștiului, s-a
îndrăgostit de Gherghina lui Manole.

„Era o fată frumoasă, din neam de oameni bogați, singură la
părinți. S-au cunoscut vara, iar iarna a venit să o ia de soție. În acea vreme,
Siretul era înghețat. Nu se poate trece decât pe gheață, cu sănii trase de cai. Nuntașii au stat la masă, au petrecut, iar când să plece spre Comănești, pe Siret, tot
alaiul, toți nuntașii s-a înecat. De aici s-au scris tot felul de balade
precum . Mai mult, legenda se încheie cu blestem adresat Siretului: să i se surpe malurile și niciun pod să nu
poată fi construit în zonă”
, povestește primarul Adrian Răsmeriță.

„Iar ție, Siretule / Surpa-ți-s-ar malurile / Astupați-s-ar vadurile / Vântul și cu valurile / Prundurile tale rele / Să nu vadă pod pe ele / Pân-la a doua înviere / Să nu vezi pe tine pluta / Apele să ți se-mpută / Șerpii să ți-o soarbă-n nări / Să ți-o împroaște sus în nori / Vânturile să și-o împrăștie”, acesta este blestemul scris în „Legenda Miresii”.

Nămoloasa este o comună în județul Galați, la
limita între regiunile istorice Moldova și Muntenia
, România, formată din
satele Crângeni, Nămoloasa (reședința) și Nămoloasa-Sat.

Târgul Nămoloasa a fost înființat în 1818 de
logofătul Costache Conachi în baza hrisovului domnitorului Moldovei, Mihail
Suțu. La sfârșitul secolului al XIX-lea, pe teritoriul actual al comunei
funcționau, în plasa Biliești a județului Putna, comunele Nămoloasa și Târgul
Nămoloasa, fiecare formată doar din localitatea de reședință. 



Sursa: adevarul.ro

Mai multe stiri

Ultimele Stiri