”Ceea ce urmează nu este o polemică despre cum Rusia poate fi crezută sau nu că va respecta un tratat de pace cu Ucraina. Nu este nici un comentariu despre cât de important este ca un război să se încheie prin mijloace diplomatice. Mai degrabă, este o reflecție despre cel mai recent paradox european: deși pacificarea Ucrainei ar ajuta la oprirea hemoragiei economice a Europei, în momentul în care ar începe un proces de pace, UE se va scinda de-a lungul liniei de falie Est-Vest, iar asta ca retrezi și conflictul Nord-Sud din UE”, scrie Yanis Varoufakis, pentru Project Syndicate.
”Un proces de pace credibil va necesita negocieri dificile între marile puteri ale lumii. Cine va reprezenta Europa la această masă? E greu de crezut că liderii polonezi, scandinavi și baltici vor accepta să cedeze acest rol omologilor francezi sau germani.
În Flancul Estic al UE, președintele Emmanuel Macron este considerat un lider apropiat de Putin, un lider care este gata să impună Ucrainei cedări teritoriale în schimbul păcii. La fel, lăsând la o parte dependența germană de până acum de energia din Rusia, poziția cancelarului Olaf Scholz de purtător de drapel al intereselor colective ale UE a fost demolată de anunțarea unui pachet de 200 de miliarde de euro pentru apărarea și industria din Germania – este exact tipul de măsură protecționistă finanțată print taxe pe care Germania a respins-o până acum la nivelul UE.
Pe de alta parte, elitele din Germania și Franța nu accepta ideea ca UE să fie reprezentata la un proces de pace de politicieni precum Kaja Kallas, premierul Estoniei, sau Sanna Marin, premierul Finalndei. ”Cruciada morală a celor care vor să obțină cât mai mult de pe urma războiului din Ucraina este la modă, însă ei nu vor ajuta, ci vor împiedica un proces de pace”, mi-a spus un oficial german.
Deci, cine va reprezenta UE la viitoarele negocieri de pace?
Dacă UE ar fi profitat de ocazia crizei datoriilor din 2008 pentru a-și democratiza instituțiile, acum ar fi putut fi reprezentată în mod credibil de un ministru de Externe al UE. Însă, la cum stau lucrurile acum, cetățenii europeni și liderii naționali ar fi dezgustați de ideea de a fi reprezentați de Charles Michel, președintele Consiliului European, și de Josep Borrell, șeful diplomației UE. Ar obiecta și Emmanuel Macron, și Olaf Scholz, și oricare alt premier sau președinte din statele membre UE.
Viziunea optimistă de la Bruxelles este că, în ciuda lipsei unor reprezentanți cu legitimitate și a slăbiciunii militare, UE va avea un cuvânt important de spus în negocierile privind Ucraina, deoarece este o putere economică și va plăti pentru reconstrucția Ucrainei, va fi arbitrul procesului de aderare a Ucrainei la piața unică, la uniunea vamală sau chiar la UE. Este însă justificat acest optimism?
UE va plăti cu siguranță sume uriașe și va orchestra întreg procesul de aderare al Ucrainei. Însă acestea nu sunt neapărat motive care să dea UE un cuvânt greu de spus în procesul de pace. De fapt, avem multe motive să ne gândim că rolul UE de principal finanțator al reconstrucției Ucrainei va slăbi și va scinda Uniunea mai mult decât a făcut-o criza financiară din urmă cu mai bine de un deceniu.
Banca Europeană de Investiții estimează că reconstrucția Ucrainei va costa 1.000 de miliarde de euro – adică bugetul UE pentru perioada 2021-2027 și cu 40% mai mult decât fondul de recuperare post-pandemie pentru care țările UE se bat cu Programele Naționale de Reziliență și Redresare. Deja împovărată de propriul plan național de 200 de miliarde de euro pentru refacerea economiei și de încă 100 de miliarde anunțate pentru investiții militare, Germania nu are spațiu fiscal de manevră pentru a oferi măcar o parte mică din suma pentru reconstrucția Ucrainei.
Dacă Germania nu poate plăti, atunci este limpede că niciun alt stat UE nu poate. Singura modalitate de a plăti pentru Ucraina ar fi emiterea unor obligațiuni europene, urmând calea foarte dificilă care a dus la crearea fondului pentru recuperare post-pandemie.
Presată pentru a oferi bani cash, UE va urma această cale și va ajunge la dispute. E adevărat că liderii europeni au căzut de acord să se îndatoreze împreună în timpul pandemiei. Însă atunci inflația era negativă, iar țările UE se aflau în fața unei implozii economice, pentru că restricțiile au distrus cererea în toată Europa. Odată ce în Ucraina va fi pace, liderii UE vor trebui să cadă de acord asupra unor noi îndatorări, pentru a reconstrui Ucraina. Însă, de data aceasta, dobânzile vor fi de patru ori mai mari, inflația este uriașă, iar beneficiile economice ale statelor membre UE sunt cu totul și cu totul incerte.
Spania ar putea acuza că este nedrept să împartă datoriile cu Germania, câtă vreme companiile germane vor avea partea leului în contractele pentru reconstrucția Ucrainei. Polonia va protesta când Germania și Italia vor anunța că, odată ce va fi pace, vor începe să cumpere din nou energie din Rusia. Ungaria va oferi o mână de ajutor Ucrainei doar la un preț foarte mare, cerând și mai multe exceptări de la mecanismului statului de drept aplicat de UE. Pe acest fond, pornind de la disputa privind uniunea fiscală, va reveni și diviziunea Nord-Sud din UE (diviziunea calvini-catolici).
Germania se teme deja că Franța va insista ca UE să se îndatoreze la comun în mod regulat, un lucru căruia politicienii germani i se vor opune, iar Curtea Constituțională germană a respins deja această idee. Motivul mai profund este că uniunea fiscală pe care o dorește Franța ar face ca marile companii germane să abandoneze o practică care este în AND-ul lor: să acumuleze active americane de pe urma exporturilor mari în SUA, exporturi care au fost posibile datorită gazelor ieftine din Rusia și salariilor foarte mici din Germania.
Așadar, dacă legile pentru reducerea inflației date de administrația Biden nu vor ridica un zid protecționist în jurul SUA care să reducă drastic importurile din Germania, atunci negocierile pentru pace în Ucraina nu vor face decât să agraveze sciziunile Est-Vest din UE și să reaprindă disputa Nord-Sud.
Aceste scenarii nu ar trebui să surprindă. După criza financiara din 2008, UE nu a tratat deloc fractura dintre Nord și Sud. Războiul din Ucraina a produs în mod inevitabil o altă falie în UE, una între Est și Vest. Odată ce va fi pace în Ucraina, ambele linii de falie se vor adânci, vor deveni mai urâte și imposibil de ignorat”.