1 C
București
vineri, 2 decembrie 2022

Ultraj în Centru. Doi tineri beţi şi puşi pe scandal au vrut să bată un poliţist local

Publicat pe


Doi tineri, care au făcut scandal, au amenințat și au încercat să lovească un polițist local în zona Alba Iulia, cercetați pentru ultraj.

Polițiștii locali aflați în patrulare, vineri dimineață, în Piața Victoriei, în jurul orei 07.10, au observat trei persoane care se deplasau dinspre Piața Huniade, făcând scandal prin strigăte și larmă, două dintre acestea consumând și băuturi alcoolice pe domeniul public. În momentul în care polițiștii locali s-au apropiat de cei trei tineri pentru a-i identifica, aceștia au devenit recalcitranți, trecând la amenințări.

Unul dintre ei a rămas pe loc în vederea identificării, fiind sancționat cu 2000 de lei conform Legii 61/1991 pentru consumul de alcool pe domeniul public și tulburarea liniștii publice. Alți doi au fugit, îndreptându-se spre strada Alba Iulia. Un echipaj care se afla în zonă a intervenit pentru a-i opri, timp în care unul dintre tineri a aruncat cu o sticlă de bere spre polițistul local aflat în apropierea sa, acesta ferindu-se în ultima clipă.

Tânărul a continuat să fie agresiv și după ce a fost reținut, încercând să lovească polițistul local. Cei doi bărbați de 24 de ani, din Jimbolia, și de 22 de ani, din Caransebeș, au fost reținuți și predați de echipajul de intervenție sosit la fața locului polițiștilor de la la Secția 1 Poliție, pe numele lor fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj.





Sursa: debanat.ro

- Reclama -

Mai multe stiri

Ultimele Stiri