25.2 C
București
luni, 4 iulie 2022

Un astrolog face previziuni despre război: ”Vestea bună este că după 14 aprilie se sparge buba”

Publicat pe


Astrologul Cristina Demetrescu susține că după 15 aprilie minciunile care au pornit războiul din Ucraina va fi demascată.

Lilith (n.red. prima femeie creată de Dumnezeu. Lilith este descrisă ca demon) își face ultimele tumbe, dar cele mai de proastă calitate, pe ultimul grad al Gemenilor, gradul 29, numit si grad anaretic intre 6 si 14 aprilie.

Acum să te ții minciuni! De ieri seară se tot vorbește despre „mașinăria de minciuni a Kremlinului” pusă pe turație maximă.

Urâtă poziția asta astrală a Lunii negre. E ca și cum toată lumea cântă într-un  cor dibaci dirijat, o melodie frumoasă, când o voce sugrumată, răgușită, eliberată chinuit dintr-un cap afon, strică toată armonia muzicală. 

Vom auzi zilele acestea minciuni ce ne vor chinui cel mai firesc simț al adevărului și al bunului simț. Minciuni am mai auzit și pe seama lor s-a declanșat o invazie absurdă, ba mai mult, câți nu au luat decizii de viață pe seama unor conspirații, cel puțin in ultimii doi ani.

Noroc că Justiția nu se construiește pe vorbe, ci pe probe.

Totuși, ne vom enerva și cu rușii, dar și cu noi, așa, cu viața noastră.

Vestea bună este ca după 14 aprilie se sparge buba, se duce naiba in derizoriu minciuna, începe să încolțească adevărul, iar îngreșul lui Lilith în Rac, va genera niște emoții devastatoare pentru unii, mai ales pentru cei care s-au lăsat mințiți.

Racul înseamnă casă, familie, țară, hotar, mamă, maternitate, identitate, identitate națională, patrimoniu, suflet, Sine, simț, emoție, liniște odihnă, Karma de familie, Karma de neam.

Mai rău decat o mamă căreia ii moare copilul, căci mântuirea e a ei, este o mamă al cărei copil s-a dus să omoare alt copil. La mama Rusie mă refer. 

Greu de știut, că nu trăim acolo, cum se va propaga adevărul despre acest infam război al fraților împotriva fraților, dar e clar că bucăți din sufletele unora se vor pierde pentru vecie, unele de vină, altele de durere.

După 14 aprilie multe încep să dea cu virgulă, iar socotelile de acasă nu se mai potrivesc cu cele din târg. Va fi un pas înainte, patru înapoi. Involuția, regresul, căderea, prăbușirea ideologică vor fi in concordanță cu planul arhitectural diabolic care nu a respectat normele firești universale încă de la bun început. 

Vor mai exista mecanisme care vor dicta minții să nu mai asculte strigătele vocilor interioare, dar vor fi însoțite de neliniște și insomnii.

Vor mai amuți și de pe la ei, și de pe la noi”.



Sursa: www.stiridecluj.ro

Mai multe stiri

Ultimele Stiri