9.2 C
București
marți, 4 octombrie 2022

Un astronaut al NASA a doborât recordul pentru cel mai mult timp petrecut în spațiu. Misiunea lui va contribui la extinderea cunoștințelor despre supraviețuirea omului în cosmos

Publicat pe


  • Mark Vande Hei, în vârstă de 55 de ani, se află pe Stația Spațială Internațională din 9 aprilie 2021.
  • NASA a transmis că, în timp ce a înregistrat cel mai lung zbor spațial efectuat de un astronaut NASA, Vande Hei a contribuit la zeci de studii din sutele executate în timpul misiunii sale.
  • Astronautul este așteptat să se întoarcă acasă pe 30 martie, după ce va petrece 355 de zile pe orbita joasă a Pământului.

Un astronaut al Administrației Naționale pentru Aeronautică și Spațiu (NASA), a doborât marți recordul pentru cel mai lung zbor în spațiu al unui explorator american. Mark Vande Hei a petrecut până în prezent 341 de zile în spațiu.

Vande Hei, în vârstă de 55 de ani, se află pe Stația Spațială Internațională din 9 aprilie 2021. Recordul a fost deținut anterior de astronautul pensionat Scott Kelly.

„Felicită[email protected]_Sabot! Recordurile doborâte indică progres. Aștept cu nerăbdare să te văd în siguranță acasă în curând. Ad Astra!”, a scris Kelly pe Twitter.

Administratorul NASA, Bill Nelson, l-a felicitat, de asemenea, pe astronaut.

Șederea lui Mark ne va ajuta să înțelegem efectele misiunilor de durată mai lungă în spațiu. Mark, mulțumim pentru serviciul tău și felicitări!”, a scris el pe Twitter.

Astronauții noștri sunt exploratori incredibili care contribuie la extinderea cunoștințelor noastre despre cum pot oamenii să trăiască și să lucreze în spațiu pentru perioade mai lungi de timp„, a declarat administratorul NASA Bill Nelson.

NASA a transmis într-un comunicat că, în timp ce a înregistrat cel mai lung zbor spațial efectuat de un astronaut NASA, Vande Hei a contribuit la zeci de studii din sutele executate în timpul misiunii sale, inclusiv la șase investigații științifice susținute de Programul de cercetare umană al NASA.

Vande Hei a participat, de asemenea, la prima investigație oficială privind modul în care consumul de mese repetitive în timpul zborului spațial modifică atractivitatea anumitor alimente în timp. În spațiu, oboseala meniului poate avea consecințe grave, inclusiv pierderea poftei de mâncare, deficiențe nutriționale și pierderea masei corporale. Rezultatele îi vor ajuta pe cercetători să îmbunătățească proiectarea sistemelor alimentare spațiale actuale și viitoare.

Contribuțiile lui Vande Hei vor extinde cunoștințele NASA cu privire la modul în care corpul uman se adaptează la zborurile spațiale pe termen lung, în timp ce agenția planifică viitoarele misiuni pe Lună și Marte”, a mai transmis NASA.

Vande Hei este așteptat să se întoarcă acasă pe 30 martie, după ce va petrece 355 de zile pe orbita joasă a Pământului, a precizat NASA în același comunicat de presă. El se va întoarce la bordul unei nave spațiale Soyuz, așa cum era programat, alături de cosmonauții Piotr Dubrov și Anton Shkaplerov.





Sursa: alephnews.ro

- Reclama -

Mai multe stiri

Ultimele Stiri