În primăvara anului 1793, străzile Bucureştiului străluceau ca după ploaie, mai ales Pitar Moş, la capătul dinspre Hereasca, unde s-a oprit Luigi Mayer. Chiar pe colţ era ospătăria Berbecu, a cărei firmă, scrisă cu litere chirilice, ieşea dintre lăstarii de caprifoi. Pentru că se făcuse cald, cârciumarul scosese afară patru mese, abia vizibile din caza tufelor de răsură şi de iasomie. Indiferent la grădină, Luigi a rămas cu ochii pe casa de vizavi, o clădire albă, cu obloanele balcoanelor proaspăt vopsite. Şi abia după ce-a cuprins cu privirea acoperişurile din împrejurimi, a văzut-o şi pe fata care mesteca fără interes în tingirea cu dracoline.
Luigi s-a aşezat la o masă, cu ochii pe obloanele verzi, care începeau să se mişte. În dimineaţa însorită, casa i s-a înfipt drept în creier, aşa că şi-a scos nottes-ul şi creionul.
Cojile galbene, tăiate tăiţei, luminau masa de lângă plită. Luigi a schiţat la…