9 C
București
duminică, 25 septembrie 2022

Un meci de fotbal din Ucraina a fost întrerupt de 4 ori de sirenele de raid aerian. Partida a durat, în total, 4 ore şi jumătate!

Publicat pe



Un meci de fotbal din prima ligă ucraineană (UPL), disputat în orașul Liov, din vestul țării, a fost întrerupt miercuri de patru ori, în urma activării sirenelor de raid aerian pe stadionul Skif, relatează CNN și Sky News. Din cauza întruperilor repetate, partida a durat patru ore şi 27 de minute.

Meciul dintre echipele Rukh Liov și Metalist Harkov a fost singura partidă din campionat afectată miercuri de sirenele de alertă.

Potrivit AFP, jocul început la ora 15.00 s-a terminat la ora 19.27. Jucătorii celor două echipe au petrecut 145 de minute într-un buncăr. În ciuda alertelor, în zonă nu s-au semnalat atacuri cu rachete.

„Măsurile de siguranță și securitate reprezintă principala prioritate pentru noi, astfel că ambele echipe au trebuit să meargă de fiecare dată în adăpost, în conformitate cu protocoalele de siguranță disponibile. Durata totală a meciului a fost, într-adevăr, de 4 ore și jumătate”, a transmis UPL pentru CNN, într-un email.

Pe rețelele de socializare au apărut o serie de înregistrări video care arată evenimentele de pe stadion, inclusiv ceea ce s-a întâmplat atunci când a sunat prima dată sirena de raid. Imaginile mai arată și cum jucătorii revin pe teren după una dintre întreruperi.

Metalist Harkov s-a impus, la final, cu scorul de 2-1.

Campionatul de fotbal al Ucrainei s-a reluat marţi, 23 august. Prima partidă din noul sezon, cea dintre Șahtior Donețk și Metalist 1925 Harkov, s-a încheiat cu o remiză albă.

Foto: Profimedia Images

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina





Sursa: www.libertatea.ro

- Reclama -

Mai multe stiri

Ultimele Stiri