13.8 C
București
miercuri, 28 septembrie 2022

Un sarcofag antic a fost descoperit sub catedrala Notre Dame din Paris

Publicat pe


  • Arheologii au găsit un vechi sarcofag de plumb sub catedrala Notre-Dame, împreună cu mai multe morminte, oferind o nouă perspectivă asupra istoriei catedralei.
  • Ele au fost aduse la lumină în zona transeptului catedralei, parţial distrus de incendiul din aprilie 2019.
  • Arheologii au declarat că sarcofagul de plumb a aparținut, probabil, unui înalt demnitar și au spus că ar putea data din secolul al XIV-lea.

Arheologii au descoperit mai multe morminte şi un sarcofag de plumb, datând probabil din secolul al XIV-lea, în timpul unor săpături desfăşurate înainte de lucrările de reconstrucţie a fleşei catedralei Notre-Dame din Paris, a anunţat luni Ministerul Culturii din Franţa, informează AFP.

Aceste vestigii sunt „de o calitate ştiinţifică remarcabilă”, potrivit ministerului.

Ele au fost aduse la lumină în zona transeptului catedralei, parţial distrus de incendiul din aprilie 2019.

Printre morminte, „a fost dezgropat un sarcofag antropomorf de plumb, conservat în întregime”.

Arheologii au declarat că sarcofagul de plumb a aparținut, probabil, unui înalt demnitar și au spus că ar putea data din secolul al XIV-lea, ceea ce – dacă se confirmă – ar fi o descoperire spectaculoasă.

Săpăturile au adus, de asemenea, la lumină, imediat sub nivelul actual al podelei catedralei, „existenţa unei fose în care au fost îngropate elemente sculptate policrome identificate ca aparţinând fostului paravan (tribună ce formează un gard de piatră sau lemn şi desparte corul liturgic de naos, n.a.) al Notre-Dame, construit în jurul anului 1230 şi distrus la începutul secolului al XVIII-lea”.

Notre-Dame, care datează din secolul al XII-lea, a comandat lucrările de excavare în interiorul catedralei ca măsură de precauție înainte de instalarea schelelor necesare pentru a restaura o coamă de lemn de o sută de metri înălțime. În timpul lucrărilor, la jumătatea secolului al XIX-lea, Viollet-Le-Duc, proiectantul fleşei, a găsit alte fragmente din acest paravan, expuse, în prezent, la Muzeul Luvru. 

Christophe Besnier de la Institutul Național de Arheologie din Franța a declarat: „Am reușit să trimitem o cameră mică în interior, care a arătat resturi de țesături, materie organică precum părul și resturi de plante.”

„Faptul că aceste plante sunt, încă, acolo indică faptul că respectivul conținut a fost foarte bine conservat.”

Incendiul de la Notre Dame a șocat Franța, iar parizienii în lacrimi și turiștii stupefiați au privit neîncrezători cum flăcările au făcut să se prăbușească turla catedralei.





Sursa: alephnews.ro

- Reclama -

Mai multe stiri

Ultimele Stiri