0.9 C
București
luni, 4 decembrie 2023

Un șofer băut și drogat a făcut prăpăd

Publicat pe



Un şofer băut şi care consumase şi substanţe psihoactive a accidentat două femei, dintre care una a murit, şi a lovit cinci autoturisme parcate pe strada Unirii din localitatea Popeşti Leordeni, judeţul Ilfov.

„La faţa locului s-au deplasat imediat poliţiştii rutieri din Popeşti Leordeni, iar din primele verificări au stabilit faptul că, în urma accidentului rutier, a rezultat rănirea a 2 victime, respectiv 2 femei, în vârstă 51 şi 56 de ani. Victimele au fost transportate de către echipajele medicale la două unităţi spitaliceşti, pentru acordarea îngrijirilor de specialitate, însă, ulterior, femeia în vârstă de 56 de ani a decedat”, a informat, duminică, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Ilfov.

Şoferul, un bărbat de 59 de ani, a fost testat cu aparatul alcooltest, care a indicat valoarea de 1,12 mg/litru alcool pur în aerul expirat, şi, respectiv cu aparatul drug test, care a indicat o valoare pozitivă la consumul de substanţe psihoactive.

De asemenea, şoferul autoturismului a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice.

Bărbatul în cauză a susţinut că, după producerea accidentului şi până la sosirea echipajelor de poliţie, a fost agresat fizic prin lovire de mai multe persoane pe fondul accidentului rutier.

Cazul a fost preluat de poliţiştii Serviciului Rutier Ilfov.

În urma probatoriului administrat, poliţiştii Serviciului Rutier Ilfov au dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore faţă de bărbatul respectiv, urmând ca în cursul zilei de duminică, acesta să fie prezentat procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu cu propuneri vizând măsurile preventive.

Poliţiştii Serviciului Rutier Ilfov efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, conducerea unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice şi a substanţelor psihice şi lovirea sau alte violenţe.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.





Sursa: www.cotidianul.ro

Mai multe stiri

Ultimele Stiri