8.9 C
București
miercuri, 15 mai 2024

USR, lovit de propriul slogan: „DNA să vină să ne ia!” Progresiștii fac scut în jurul suspecților și inculpaților-candidați

Publicat pe


Indiferent că este vorba despre viceprimărița de la Brașov, de primărița Sectorului 1, de primarul Bacăului, de fostul ministru al Sănătății sau de oricare alt membru vizat de anchetele judiciare, comunicatorii USR acuză că este vorba despre dosare politice, care sunt declanșate la comanda PSD-PNL și că acei procurori și acei judecători care se ocupă de aceste dosare sunt manevrați și promovați de către politicienii rivali progresiștilor, aflați la putere. Acuzații înșiși acuză instituțiile judiciare chiar pe conturile lor de socializare că efectuează acte de urmărire penală sau de trimitere în judecată în aceste dosare în perioada depunerii candidaturilor la alegerile locale. Atitudinea USR este identică, dacă nu chiar o depășește pe cea în care erau acuzați cei de la PSD, pe vremea lui Dragnea, chiar de către cei de la USR. Lideri importanți ai partidului nu se sfiesc să le țină partea, la vedere, prin declarații de…



Sursa: jurnalul.ro

Mai multe stiri

Ultimele Stiri