21.3 C
București
vineri, 1 iulie 2022

Val de expulzări


Administraţia Emmanuel Macron a anunţat, luni seară, decizia de expulzare a „numeroşi” diplomaţi ruşi, într-o acţiune coordonată cu Germania şi cu alte naţiuni occidentale, pe fondul tensiunilor generate de invazia militară rusă în Ucraina.

„Franţa a decis, în această seară, să expulzeze numeroşi membri ai personalului rus cu statut diplomatic din Franţa, ale căror activităţi intră în contradicţie cu interesele noastre de securitate”, a comunicat Ministerul francez de Externe, potrivit unui comunicat postat pe site-ul propriu şi vizualizat de agenţia Mediafax.

„Această acţiune se înscrie într-un demers european. Prima noastră responsabilitate este întotdeauna să garantăm securitatea cetăţenilor francezi şi a europenilor”, a subliniat Ministerul de Externe de la Paris.

Oficiali guvernamentali de la Paris citaţi de Agenţia France-Presse şi de cotidianul Le Monde au declarat, sub protecţia anonimatului, că Franţa va expulza 35 de diplomaţi ruşi.

La rândul său, Guvernul Germaniei a anunţat, luni seară, expulzarea a 40 de diplomaţi ruşi suspectaţi de activităţi de spionaj.

Ministerul de Externe de la Berlin a comunicat că „un număr semnificativ de funcţionari din cadrul Ambasadei Rusiei au fost declaraţi personae non gratae”. Conform unor oficiali germani citaţi de publicaţia Süddeutsche Zeitung, 40 de diplomaţi ruşi au primit notificări că trebuie să părăsească Germania din cauza presupusei colaborări cu serviciile de spionaj de la Moscova.

În contextul tensiunilor dintre Occident şi Rusia din cauza invaziei militare ruse în Ucraina, numeroase ţări, printre care Statele Unite, Polonia, Bulgaria, Slovacia, statele baltice, Belgia şi Olanda, au expulzat diplomaţi ruşi.

În mod uzual, Rusia reacţionează prin măsuri simetrice la acţiunile de expulzare a diplomaţilor ruşi.

The post Val de expulzări appeared first on Cotidianul RO.



Sursa: www.cotidianul.ro

Mai multe stiri

Ultimele Stiri