31 C
București
miercuri, 6 iulie 2022

Val de solidaritate cu jurnalista Emilia Șercan: 160 de profesori universitari, jurnaliști și scriitori, între care Gabriel Liiceanu și Andrei Pleșu, pe lista semnatarilor / Lista rămâne deschisă

Publicat pe


160 de profesori universitari, jurnaliști și scriitori, între care Gabriel Liiceanu și Andrei Pleșu, au semnat un apel la solidarizare cu jurnalista Emila Șercan, transmis redacției G4Media.ro.

Jurnalista a denunțat, luni, o acțiune de compromitere la adresa sa și a acuzat poliția că a scurs către un site o probă depusă de ea în dosarul amenințărilor primite după ce a publicat ancheta în care îl acuza de plagiat la doctorat pe premierul Nicolae Ciucă.

”Emilia Șercan este un model pentru mulți dintre noi. Suntem alături de ea și privim cu îngrijorare și foarte mare atenție desfășurarea evenimentelor, cerând autorităților statului să protejeze libertatea de exprimare și siguranța cetățenilor României”, se arată în apel.

Guvernul a anunțat, marți, că susţine total libertatea presei, iar premierul cere investigaţii vizând orice formă de ameninţare la adresa jurnaliştilor şi tragerea la răspundere a vinovaţilor.

  • Redăm mai jos integral textul Apelului la solidaritte cu jurnalista Emilia Șercan, cu precizarea că lista rămâne deschisă:

”Alături de Emilia Șercan.

Noi, semnatarii acestui apel, ne solidarizăm cu colega noastră de la Facultatea de Jurnalism și Științele comunicării a Universității din București, doamna Emilia Șercan. Emilia Șercan este de multă vreme ținta unor campanii de intimidare, încă de când a început să acționeze nu doar ca avertizor de integritate și voce esențială a cultivării eticii academice, cât mai ales ca ziarist de investigații preocupat de asanarea morală a imposturii în societatea românească. Atacurile la adresa colegei noastre s-au înmulțit în ultima vreme, mai ales după ce ea a dat publicității analiza detaliată a tezei de doctorat a domnului Nicolae Ciucă.

Conform analizei doamnei Șercan, cel puțin 42 de pagini din teza de doctorat analizată sunt suspecte de un potențial plagiat. Această analiză a intrat în atenția organelor abilitate. Sperăm ca ea să fie rapid analizată mai departe de Consiliul Național de Atestare Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU), organismul care să formuleze și verdictul în acest caz.

Între timp, însă, nu putem să asistăm fără reacție la modul în care colega noastră este supusă unor amenințări și presiuni. Am citit cu tristețe și revoltă articolul publicat de colega noastră în Press One, articol care documentează nu doar amenințările primite, ci și o total inadecvată reacție a instituțiilor îndrituite să apere cetățeanul în fața infractorilor.

Felul în care au reacționat autoritățile la plângerile repetate ale doamnei Șercan ridică mari semne de întrebare pentru întreaga noastră comunitate academică și pentru siguranța oricărei voci universitare care iese în evidență în lupta împotriva corupției din lumea românească.

Emilia Șercan este un model pentru mulți dintre noi. Suntem alături de ea și privim cu îngrijorare și foarte mare atenție desfășurarea evenimentelor, cerând autorităților statului să protejeze libertatea de exprimare și siguranța cetățenilor României.

Suntem, atât individual, cât și colectiv, alături de Emilia Șercan.

1. Prof. Vlad Alexandrescu, Facultatea de Limbi străine, Universitatea din București
2. Prof. Sorin Alexandrescu, Profesor asociat UB, professor emeritus Universitatea din Amsterdam, Centrul de EXcelență în Studiul Imaginii CESI, UB
3. Prof. Mihaela Marilena Albu, Universitatea Politehnica din Bucuresti, membră a CNATDCU – Comisia de Inginerie Electrică,membră a Colegiului Consultativ pentru Cercetare-Dezvoltare și Inovare (CCCDI)
4. Prof. Dragoș Paul Aligică, Universitatea din București
5. Conf. Cristian Alunaru, Universitatea de Vest Vasile Goldis, Arad.
6. Dr. Lucian Ancu , Data Scientist, SBB CFF FFS, Elveția.
7. Florin Anicai, inginer
8. Dr. Adrian Apetri, Scientific Director, Analytical Development, Johnson & Johnson
9. Conf. Cătălin Avramescu, FSPUB
10. Dr. Patricia Apostol, colaborator extern la Departamentul de Limba si Literatura Franceza, Universitatea din București
11. Prof. Ciprian Apetrei, journalist independent
12. Prof. Gabriel Bădescu, Facultatea de Științe Politice, Universitatea Babeș Bolyai, Cluj
13. Dr. Ovidiu Babeș, ICUB-Humanities, Universitatea din București
14. Vasile Bănescu, teolog, realizator TV
15. Orlando Balaș, scriitor, profesor
16. Prof. Sorin Băiașu, Universitatea Keele, Marea Britanie.
17. Dana Betlevy, jurnalist
18. Cosmin Gabriel Blasciuc, student, anul I, Facultatea de Filosofie, Universitatea Babeș Bolyai, Cluj
19. Lector, Adrian Briciu, Filosofie, Universitatea de Vest, Timișoara
20. Dr. Lidia Bodea, editor
21. Lect. Flaminia Botez, Departamentul de Limbi Străine și Comunicare, Universitatea Tehnică din București
22. Conf. Dana Bădulescu, Facultatea de Litere, Universitatea Alexandru Ioan Cuza, Iași
23. Marius Bănuță, University of Victoria , British Columbia , Canada
24. Dr. Mihnea Boștină – Associate Professor  University of Otago, New Zealand
25. Raluca Brumariu, producător TV
26. Sorin Camner, inginer
27. Ștefan Capmare, masterand al Facultății de Filozofie și student al Facultății de Matematică, Universitatea din București
28. Prof. Carmen Chifiriuc, Prorector, Universitatea din București
29. Lect. Cătălin Cioabă, Facultatea de Filosofie, Universitatea din București
30. Oleg Chiseliov, elev în clasa a 11-a, LT „Pro Succes”, Chișinău.
31. Lect. Mioara Clius, Facultatea de Geografie, Universitatea din Bucuresti
32. Adrian Cioflâncă, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității
33. Dr. Cristian Ciocan, ICUB-Humanities, Universitatea din București
34. Sorin Crișan, Masterand, Facultatea de Drept, Universitatea de Vest Vasile Goldiș din Arad
35. Prof. Constantin Colonescu, Departamentul de Economie, , MacEwan University, Edmonton, Canada
36. Andi Constantinescu, economist
37. Lect. Daniel Mihail Constantinescu, Universitatea Națională de Arte din București
38. Prof. Ion Copoeru, Facultatea de Istorie și Filosofie, Universitatea Babeș Bolyai
39. Cristi Corobana, Expert IT și activist civic, Zurich, Elvetia
40. Conf. Sorana Corneanu, Facultatea de Limbi Străine, Universitatea din București
41. Prof. Călin Cotoi, Facultatea de Sociologie și Asistență Socială
42. Prof. Andrei Cornea, Universitatea din București
43. Prof. Ioana Costa, Facultatea de Limbi Străine, Universitatea din București
44. Prof. Adrian Cioroianu, Directorul Bibliotecii Naționale
45. Prof. Codrin Liviu Cutitaru, Facultatea de Litere, Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iasi.
46. Conf. Dana Cucu, Facultatea de Biologie, Universitatea din București
47. dr. Anca Dan, cercetatoare la CNRS, Ecole Normale Supérieure, Universitatea Paris Sciences & Lettres
48. Mihai Demetriade, istoric, CNSAS
49. Loredana Diacu, reporter, Epoch Times Romania
50. Prof. Mihai Dima, Facultatea de Fizica, Universitatea din București
51. Conf Camelia Sanda Dragomir, Università degli Studi di Napoli “L’Orientale” / Universitatea Ovidius Constanța
52. Dorin Dobrincu, Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” din Iași
53. Drd. Andrei Dogaru, Facultatea de Fizică, Universitatea din București
54. Elena Dolhan
55. Dr. Iovan Drehe, Hankuk University of Foreign Studies, South Korea
56. Dr. Stefan Dorondel, CS I, Institutul de Antropologie „Francisc I. Rainer” al Academiei Romane
57. Conf. Mihaela Frunză, Facultatea de Filosofie, Universitatea Babeș Bolyai
58. Prof. Mircea Dumitru, Facultatea de Filosofie, Universitatea din București
59. Carmen Dumitrescu, jurnalist de investigație (și redacția Investigatoria)
60. Drd. Calin Alexandru Gabriel, Școala Doctorală de Geologie, Facultatea de Geologie și Geofizică, Universitatea din București
61. Nicoleta Gavrilescu, farmacist
62. Conf. Ionuț Geană, Facultatea de Litere, Universitatea din București, Institutul de Lingvistica „Iorgu Iordan – Alexandru Rosetti” al Academiei Române
63. Iulian Gheorghe
64. Prof. Simona Gherghina, Facultatea de Drept, Universitatea din București
65. Lect. Oana Celia Gheorghiu, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați.
66. Amalia Ghidiu, profesor.
67. Lect. Dominica Gorovei, FSPUB
68. Conf. Armand Goșu, FSPUB
69. Prof. Radu Gramatovici, prorector Universitatea din București
70. Ana Grimalschi, avocat
71. Marcos Cortés Guadarrama,Universitatea Veracruzană din Mexic
72. Dr. Letiția Guran, Departanentul de Studii Romanice, Universitatea North Carolina, Chapel Hill, Statele Unite ale Americii
73. Dragoș Hahaianu, inginer chimist
74. Irina Hendrich, inginer IT, Viena
75. Valentina Hohota,  Expert Internațional la Universitatea Jiangxia din Fujian, China.
76. Ionuț Iamandi, Jurnalist
77. Conf. Alexandra Iancu, Facultatea de Stiinte Politice, Universitatea din București
78. Anamaria Iuga, cercetator, Muzeul National al Taranului Roman.
79. Vasile Hotea-Fernezan, jurnalist TVR, cadru didactic asociat FSPAC, UBB
80. Lect. Virgil Alexandru Iordache, Facultatea de Biologie, Universitatea din București
81. Conf. Dana Jalobeanu, Facultatea de filosofie
82. Elena Kraemer-Stamin, Absolventă a. Fac. Lb. Străine, promoția 1994, Absolventă a FJSC, promoția 1995, Jurnalistă, Germania
83. Iuliana-Erika Köpeczi, traducator, absolventa UBB.
84. Cristea Marcel Leonard, fost ofițer în Inspectoratul General al Jandarmeriei Române
85. Prof. Gabriel Liiceanu, scriitor, profesor emerit al Universității din București
86. Lect. Veronica Manole, Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj
87. Lect. Oana Matei, Universitatea de Vest Vasile Goldiș, Arad
88. Conf. Laura Mesina, CESI, Facultatea de Litere, Universitatea din București
89. Conf. Diana Mărgărit, Facultatea de Filosofie și Științe Social-Politice, Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași
90. Vlad Mirea, fotograf
91. Dr. Cristian Mladin, Biblioteca Batthyaneum
92. Vlad Manea, Geosciences Center, National Autonomous University of Mexico (UNAM).
93. Conf. Claudiu Mesaroș, Universitatea de Vest din Timișoara
94. Conf. Ciprian Mihali, Facultatea de Filosofie, Universitatea Babeș-Bolyai
95. Prof. Mihaela Miroiu, SNSPA
96. Lect. Bogdan Mincă, Facultatea de Filosofie, Universitatea din București
97. Lector, Irina Năstasă Matei, FSPUB
98. Lector Mihai Maci, Universitatea din Oradea
99. Clara Mareș, istoric, CSIC
100. Prof. Andrei Moldovan, profesor la Universitatea din Salamanca, Spania.
101. Emil Moise, presedinte Asociatia Solidaritatea pentru Libertatea de Constiinta
102. Lect. Cristian Neculăescu, Departamentul de Matematici Aplicate, Facultatea de Cibernetică, Statistică şi Informatică Economică, Academia de Studii Economice, Bucureşti
103. Conf. Alexandru Nicolae, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti”, București, Departamentul de Lingvistică, Universitatea din București
104. Paul Niculescu, în numele redacției Monitorul de Cluj
105. Dr. Gheorghe Alexandru Niculescu, Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan”.
106. Otilia Nutu, Expert Forum
107. Dr. Bogdan Oprea, Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din București.
108. Dr. Alexandru Oravițan, Facultatea de Litere, Istorie și Teologie, Universitatea de Vest din Timișoara
109. Prof. Liviu Ornea, Facultatea de Matematică și Informatică, Universitatea din București
110. Lect. Damiana Otoiu, FSPUB
111. Prof. Anca Oroveanu, Colegiul Noua Europă, București
112. Prof. Vlad Perju, Boston College Law School
113. Prof. Andrei Pleșu, scriitor, profesor emerit al Universității din București.
114. Prof. Cristian Preda, decan FSPUB
115. Prof. Viorel Paraschiv, Societatea de Geografie din România prim-vicepreședinte filiala județului Iași
116. Conf. Dan Pavel, Facultatea de Științe Politice, Universitatea din București
117. Conf. Camil Pârvu, Facultatea de Științe Politice, Universitatea din București
118. Conf. Caterina Preda, Facultatea de Științe Politice, Universitatea din București
119. Dr. Gabriel Preda, Principal Data Scientist, Endava
120. Feri Predescu, Jurnalist
121. Conf. Adrian Papahagi, Universitatea Babeș Bolyai, Cluj
122. Laura Mihaela Pătrașcu, masterandă, Facultatea de Filosofie, Universitatea din București
123. Prof. Andrei Păun, Facultatea de Matematică și Informatică, Universitatea din București
124. Conf. Lucian Pârvulescu, Universitatea de Vest din Timișoara
125. Florian Pompieru, fizician și student la filosofie
126. Ștefan Popa, student, Academia de Studii Economice – Facultatea de Administrație și Management Public
127. Prof. Marian Popescu, director onorific CARFIA, Universitatea din București
128. Georgeta Popescu, bibliotecar
129. Iaromira Popovici, jurnalist
130. Antonia Pup, studentă, Facultatea de Litere, Istorie și Teologie, Universitatea de Vest din Timișoara.
131. Daniela Rațiu, scriitor
132. Prof. Dan Eugen Rațiu, Facultatea de Filosofie, Universitatea Babeș Bolyai
133. Oana Mara Răduț, studenta, Facultatea de Filosofie, Universitatea Babeș-Bolyai
134. Ancuța Andreea Roșu, Masterand, Universitatea din București, Facultatea de Filosofie
135. Florian Smoleanu, inginer
136. Drd. Tatiana Stoica, Universitatea din Lorena, Universitatea din Strasbourg
137. Marian Statache, inginer
138. Dr. Sergiu Spătan, Cercetător Asociat, Universitatea Tehnică din Dresda
139. Lect. Monica Solomon, Filosofie, Bilkent Üniversitesi (Ankara).
140. Prof. Monica Spiridon, Facultatea de Litere, Universitatea din București
141. Drd. Laura Stifter, Facultatea de Filosofie a Universității din București și profesoară de Religie la Liceul Teoretic Alexandru Ioan Cuza
142. Prof. Stefan Eugen Szedlacsek, cercetator stiintific I, Institutul de Biochimie al Academiei Romane.
143. Lector Oana Valentina Suciu, FSPUB
144. Lect. Gheorghe Ștefanov, Facultatea de Filosofie, Universitatea din București
145. Lect. Silvia Ștefan, Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, Universitatea din București
146. Prof. Daniela Șarpe, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați.
147. Silviu Tănase, inginer IT, alumnus, Universitatea Politehnică din București
148. Claudiu Tufiș, Facultatea de Științe Politice, Universitatea din București
149. Mihaela Țandără
150. Sonia Vartic, student, Facultatea de Filosofie, Universitatea Babeș Bolyai
151. Prof. Eric Vial, Professeur d’Histoire contemporaine, Cergy Pontoise Université, France
152. Conf. Radu Vancu, Universitatea Lucian Blaga, Sibiu
153. Conf. Alexandru Volacu, Facultatea de Administratie si Afaceri, Universitatea din Bucuresti
154. Dr. Octavian Voiculescu, University of Cambridge, Dept Physiology, Development & Neuroscience
155. Dr. Grigore Vida, ICUB-Humanities, Universitatea din București
156. arh. dr. Mirela I. Weber (- Andrescov)
157. Lect. Oana Alis Zaharia, Facultatea de Limbi Străine, Universitatea din București
158. Dr. Dan-Cristian Zeman, Universitatea din Varsovia, profesor adjunct de filosofie
159. Prof. Rodica Zafiu, Facultatea de Litere, Universitatea din București
160. Oana Raluca Zazuleac, profesor de limba și literatura română.
161. Prof. Marian Zulean, Universitatea din București

Sursa foto: Facebook / Emilia Șercan

 

 



Sursa: www.g4media.ro

Mai multe stiri

Ultimele Stiri