19.4 C
București
miercuri, 27 septembrie 2023

Vestea nopții despre Elena Udrea! Avocatul său a făcut anunțul. Se întâmplă pe 20 septembrie

Publicat pe


Vestea nopții despre Elena Udrea

Elena Udrea are o mare dorință! Fostul ministru al Turismului se află după gratii de mai bine de un an, însă nu renunță la ideea de a fi acasă de ziua fetiței ei. Pe data de 20 septembrie, Eva Maria va împlini 5 ani, iar mama sa este hotărâtă să îi fie alături.

De un an și trei luni, aceasta se află la Penitenciarul Târgșor, singurul din România destinat femeilor. Însă că nu are viață ușoară după gratii. Se pare că notorietate câștigată pe vremea când a fost consilier prezidențial sau ministru al Turismului nu au ajutat-o deloc. Ba chiar dimpotrivă! Potrivit Silviei Uscov, avocatul său, Udrea se confruntă cu prejudecăți și cu o atenție sporită, deseori cu efecte nefericite.

„ A încercat până acum să facă orice e omenește posibil pentru a convinge conducerea penitenciarului că merită din plin o permisie de 24 de ore pe care să o petreacă de ziua fetiței sale, la ea acasă. Pentru asta, trebuie să acumulezi, conform regulamentului închisorii, un număr de credite, prin activitățile pe care le desfășori acolo. Or, această permisie nu i-a fost niciodată până în prezent alocată chiar dacă ea are dreptul la așa ceva și a întrunit și numărul de credite necesar”, a declarat Silvia Uscov pentru Cancan.

I-au fost respinse cererile de permisie

Silvia Uscov spune că aceasta a depus mai multe cereri de acest fel, însă niciuna nu i-a fost aprobată.

„Clienta mea a beneficiat, dacă pot spune așa, și de o înrăutățire a regulamentului intern de funcționare a închisorilor, unul care aprobă mult mai greu, în ultima vreme permisiile, dar și de o atenție sporită din partea factorilor care iau asemenea decizii. În plus, nu poate apela la o adică nici la decizia instanțelor, fiindcă nu toate judecătoriile au revenit cu motoarele în plină activitate după evenimentele petrecute în ultima vreme în lumea magistraților”, a spus aceasta.

Eva Maria, fetita Elena Udrea/ SURSA FOTO: Faacebook/ Elena Udrea

Elena Udrea nu va renunța

Deși s-a lovit de refuzuri, fostul ministru al Turismului nu va renunța, a adăugat avocatul.

„Luna trecută a făcut o cerere către conducerea penitenciarului prin care a solicitat să se i aprobe ca numărul de credite pe luna august să fie adunate cu cele din septembrie, tocmai în ideea de a i se permite mai lejer permisia. Nu i s-a acceptat, primind doar vizită cu pachet. Or, Elena Udrea își dorește foarte tare să meargă acasă de ziua fetei.

Membrii comisiei ar putea să vadă în ea o persoană umană care are un copil mic, de care e despărțită prin voia lucrurilor și din motive care nu țin deloc de copil. Și dacă avem atâția părinți care din varii motive și-au lăsat copii acasă plecând, de ce nu am putea face fericiți măcar pe unii dintre ei?”, a mai spus aceasta.

Silvia Uscov este convinsă că nu va renunța, chiar dacă mai e puțin până la ziua fiicei



Sursa: www.capital.ro

Mai multe stiri

Ultimele Stiri