-3.2 C
București
miercuri, 8 februarie 2023

Viceprimar din Galați, acuzat că a finanțat de la buget un club pe care îl conduce și unde este angajat fiul său

Publicat pe


Sursa: Google maps

Agenția Națională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate, conflictul de interese de natură administrativă sau a sesizat organele de urmărire penală, în cazul a 11 persoane – actuali sau foști aleși locali, inclusiv cu putere de decizie.

Este și cazul unui viceprimar al unei comune din județul Galați, care va fi anchetat de procurori într-un dosar penal „pentru favorizarea unor persoane, întrucât a semnat în calitate de director al clubului sportiv, o serie de documente care au stat la baza alocării din bugetul local a unor sume de bani din care au fost plătite salariile și premiile încasate de fiul său în calitate de angajat cu contract individual de muncă al clubului sportiv”.

Este vorba despre Emil Constantin Bîrlădeanu, viceprimar în comuna Cosmești – Galați și fost consilier local, despre care ANI arată într-un comunicat că s-a aflat în conflict de interese administrativ. Cubul la care se face referire este unul sportiv, aflat în subordinea CL Cosmești, ANI detaliind că, „în perioada exercitării mandatului, deși avea un interes personal în problema supusă dezbaterilor, a participat la adoptarea Hotărârilor C.L. Cosmești privind aprobarea alocării, în scopul finanțării anuale, de sume de bani din bugetul autorității publice locale”. Banii astfel alocați s-au dus către clubul sportiv pe care îl conducea și unde, totodată, fiul său avea o funcție contractuală, „contribuind astfel, în mod direct și nemijlocit, la transferarea unor sume de bani din care au fost plătite salariile și premiile încasate de fiu”.

Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și în ceea ce îl privește pe un consilier local în cadrul CL Filipeni Apateu, județul Arad, Dan Ioan Belei, pentru că, „în perioada exercitării mandatului de consilier local 2020 – 2024, a participat la deliberarea și adoptarea Hotărârilor CL al comunei Apateu privind închirierea pajiștilor aflate în domeniul privat al comunei deși avea posibilitatea să anticipeze că o decizie prin care s-ar aproba închirierea pajiștilor prezintă un beneficiu pentru sine – în calitate de fermier. Ulterior adoptării hotărârilor, au fost încheiate 4 acte adiționale la contractul de închiriere din data de 05 aprilie 2017 dintre comuna Apateu și BELEI DAN IOAN”.

Și un fost consilier local din comuna Prigor, județul Caraș Severin – Grigore Iosif Boldea, a „picat” evaluarea ANI în ceea ce privește conflictul de interese administrativ, care va fi lămurit inclusiv la parchet, deoarece, potrivit inspectorilor, „în perioada exercitării mandatului de consilier local, a participat la deliberarea și adoptarea Hotărârii CL din data de 28 februarie 2020, prin care s-a aprobat, printre altele, și înființarea postului de consilier personal al primarului (persoana evaluată votând favorabil acest punct de pe ordinea de zi), post pe care a fost ulterior numit”, și din care a încasat salarii în cuantum de 12.977 lei.

Totodată, Agenția Națională de Integritate arată că un alt fost consilier local, Sorinel Gavriluță, dn cadrul CL al comunei Brăești, Iași, s-a aflat în conflict de interese administrativ, dar și în incompatibilitate, întrucât „în perioada exercitării mandatului de consilier local, deși avea un interes personal în problema supusă dezbaterii, a participat la deliberarea și adoptarea Hotărârii CL din data de 04 noiembrie 2021 privind modificarea organigramei și a statului de funcții al aparatului de specialitate al primarului comunei Brăești, privind înființarea unui post, fără a anunța la începutul ședinței interesul personal pe care îl avea în adoptarea respectivei hotărâri. Ulterior adoptării hotărârii, a participat la concursul de recrutare pentru postul nou înființat, fiind declarat admis. De asemenea, s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 20 decembrie 2021 – 29 iunie 2022, întrucât a deținut simultan atât calitatea de consilier local cât și o funcție contractuală în cadrul Primăriei comunei Brăești”.

ANI a mai sesizat procurorii în ceea ce îl privește pe Marcel Hlihor, fost consilier local în cadrul CL al orașului Broșteni, județul Suceava, „cu privire la existența indiciilor referitoare la săvârșirea infracţiunii de folosire a funcției pentru favorizarea unor persoane, întrucât, în calitate de consilier local, a îndeplinit acte prin care s-a obținut un folos patrimonial pentru sine, respectiv a participat la adoptarea Hotărârilor privind aprobarea rezilierii contractelor de închiriere pășuni încheiate între UAT Broșteni și asociația în cadrul căreia HLIHOR MARCEL deține calitatea de membru fondator. Prin semnarea de către persoana evaluată a documentelor care au avut ca finalitate rezilierea contractelor de închiriere, entitatea juridică a prejudiciat bugetul UAT Broșteni cu suma de 801.938 lei”.

Potrivit aceluiași comunicat al ANI, doar cu verdict de conflict de interese administrativ s-a ales Mihaela Safta, consilier local în cadrul CL al orașului Corabia, județul Olt, deoarece „în calitate de consilier local, a participat la ședința CL din data de 21 aprilie 2021, fără să anunțe la începutul ședinței interesul personal avut în problema supusa dezbaterilor, luând parte la emiterea actului administrativ „amendament” prin care s-a propus micșorarea impozitului pe clădirile nerezidențiale aflate în proprietatea persoanelor fizice (SAFTA MIHAELA deținând în calitate de persoană fizică o clădire nerezidențială-spațiu comercial) și a votat „împotrivă” la adoptarea Hotărârii CL privind stabilirea impozitelor și taxelor locale pentru anul fiscal 2022”.

Aceeași soluție a dat ANI și în cazul unui consilier local în cadrul CL al municipiului Sfântu Gheorghe, județul Covasna. Astfel, despre Laszlo Vajna, ANI precizează că, „în perioada exercitării mandatelor de consilier local 2016 – 2020 și 2020 – prezent, a participat la deliberarea și aprobarea a 15 hotărâri cu privire la două societăți comerciale în cadrul cărora soția acestuia deține funcții și calități, neanunțând la începutul ședințelor interesul personal pe care îl avea la adoptarea hotărârilor”.

Totodată, și Petru Șimîndan, fost consilier local în cadrul CL al comunei Mișca, județul Arad, s-ar fi aflat în conflict de interese administrativ, deoarece, arată ANI, „în calitate de consilier local, a participat la ședința CL Mișca din data de 28 februarie 2020, fără să anunțe la începutul ședinței interesul personal avut în problema supusa dezbaterilor, luând parte la adoptarea Hotărârii privind aprobarea închirierii pășunii comunale către crescătorii de animale persoane fizice și juridice de pe raza comunei Mișca. La data de 22 aprilie 2020, ulterior adoptării respectivei hotărâri, Primăria Comunei Mișca a încheiat cu persoana evaluată un contract de închiriere pășune din proprietatea privată a comunei, pe o perioadă de 1 an”.

Cîțiva aleși – mai puțini – au fost găsiți în stare de incompatibilitate. Este cazul Mădălinei Ioana Lupea, consilier județean în cadrul CJ Prahova, despre care ANI spune că, începând cu data de 15 iunie 2021, este în stare de incompatibilitate, „întrucât exercită simultan cu funcția de consilier județean și o funcție contractuală de conducere în cadrul unei societăți de interes național cu sediul în Mun. Ploiești”.

În ceea ce o privește pe Elena Vlăduț, consilier local în cadrul CL Dumbrava, județul Mehedinți, ANI a detaliat că „se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 29 octombrie 2020, întrucât exercită simultan cu funcția de consilier local și o funcție contractuală aflată în cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Dumbrava”.

Ultimul caz de incompatibilitate făcut public de ANI este cel al unui alt consilier local, din comuna Filipeni, județul Bacău. Astfel, despre Mariana Radu se arată că „s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 26 mai – 03 august 2021, întrucât a exercitat simultan atât funcția de consilier local cât și o funcție contractuală în cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Filipeni”.



Sursa: zin.ro

- Reclama -

Mai multe stiri

Ultimele Stiri