Europarlamentarul Victor Negrescu a declarat pentru GÂNDUL că lucrează la o procedură care ar ajuta aderarea României la Schengen, prin obligarea statelor membre ”să justifice veto-ul aplicat și să arate că veto-ul nu contravine celorlalte prevederi din Tratat”. Un alt argument care ar putea convinge Austria să voteze aderarea României la Schengen este apelul pe care aceasta l-a lansat privind aderarea țărilor din Balcanii de Vest, ”țări care erau invocate de același guvern ca fiind parte din ruta de migrație”, susține europarlamentarul. Cu toate acestea, refuzul soluției aderării în două etape are precedent.
Soluția aderării României la Schengen în mai multe etape, ”a fost propusă și cu alte prilejuri, când ne apropiam mai mult de acest obiectiv” amintește fostul vicepreședinte al Parlamentului European, Ioan Mircea Pașcu: ”mai întâi aeroporturile, apoi porturile și punctele de trecere terestre” amintește acesta.
Și europarlamentarul Victor Negrescu a menționat precedentul refuzului aderării României în mai multe etape, chiar în cadrul discuțiilor de anul trecut, dar vicepreședintele PES susține totodată că anul acesta contextual este unul ușor diferit. Mai mult decât atât, Negrescu a menționat pentru GÂNDUL că lucrează la un proiect de reglementare a legislației europene, prin care Austria ar fi obligată să-și motiveze un eventual vot negative ulterior:
”Lucrez în calitatea mea de eurodeputat ca în baza tratatelor, să obligăm statele membre să justifice veto-ul aplicat și să arate că veto-ul aplicat nu contravine celorlalte prevederi din Tratat”.
Austria ar putea rămâne singura țară care s-ar opune
Victor Negrescu a explicat ce schimbări în plan extern au determinat ipoteza scenariului aderării României la Schengen în mai multe etape. Europarlamentarul a menționat însă și posibilitatea ca Austria să rămână singura țară care s-ar opune:
”În momentul de față vorbim doar de informații pe surse care au apărut dinspre guvernul din Bulgaria. Zilele trecute, ministrul de externe bulgar, fostul comisar Maria Gabriel, a fost la Bruxelles și a discutat despre aderarea Bulgariei la spațiul Schengen și despre vetoul aplicat de Olanda. Olanda a cerut să existe un raport pozitiv privind statul de de drept referitor la Bulgaria și înțeleg că acel raport pare a da semnale pozitive și automat Olanda nu s-ar mai opune. Astfel, ar rămâne doar Austria în situația în care s-ar afla în această poziție de a bloca aderarea României și care era spațiul Schengen și în contextul acesta am putea spera că Austria nu va rămâne singură sau vom putea să punem presiune asupra guvernului austriac.
În contextul acesta, partenerii din Bulgaria au lansat acest posibil scenariu al unei aderări în două etape, însă nu vorbim de un scenariu oficial. Merită evaluat acest scenariu dacă ar convinge partea austriacă și în…