13.1 C
București
marți, 21 mai 2024

Victoria lui Buzatu. Probe-cheie ale DNA, scoase din dosar

Publicat pe



Fostul baron PSD Dumitru Buzatu, acuzat că a primit o mită de 1,25 milioane de lei, a obținut o victorie importantă în instanță, anume excluderea din anchetă a mai multor înregistrări-cheie depuse de DNA ca probe. Decizia aparține Tribunalului Vaslui, județul pe care acesta l-a condus timp de 30 de ani. DNA are termen până pe 10 mai să anunțe dacă vrea înapoi dosarul pentru a-l completa sau își menține acuzațiile și probele trimise instanței. Decizia Tribunalului poate fi contestată în termen de 3 zile.

Probe din ancheta ce-l vizează pe Buzatu, eliminate de Tribunalul Vaslui

Judecătorul de cameră preliminară a Tribunalului Vaslui a admis, luni, o parte dintre excepțiile invocate de avocații lui Dumitru Buzatu, informează HotNews. Magistratul a eliminat din anchetă o parte din probe, după ce avocații au argumentat că acestea au fost obținute cu încălcarea normelor.

De exemplu, a fost eliminată interceptarea lui Buzatu în arestul…



Sursa: www.cotidianul.ro

Mai multe stiri

Ultimele Stiri