9 C
București
duminică, 25 septembrie 2022

VIDEO Dorofea, sportiva de 15 ani care și-a ajutat fostele adversare din lotul național de polo al Ucrainei. Povestea emoționantă a junioarelor de la echipa din Kiev, refugiate în România

Publicat pe


”Am stat de vorbă cu una mai mică dintre fete și așa mi s-a adresat: ”Doro, tu știi că eu nu știu nimic de tatăl meu, nu știu dacă el o să fie bine sau nu, nu știu dacă o să-l mai văd vreodată…” Chestia asta m-a atins oarecum. Dar fetele au tot respectul meu că pot să se țină atât de tari și pot să arate lumii că ele sunt puternice chiar dacă au doar 15-14 ani așa, îs micuțe încă și e foarte greu, e foarte greu pentru ele” spune emoționată Dorofea Vîrtosu.

Ea însăși în vârstă de doar 15 ani, Dorofea este ”îngerul păzitor” al junioarelor echipei de polo din Kiev. O parte dintre ele sunt fostele ei adversare de la lotul național al Ucrainei. Le-a chemat la Alba Iulia pentru a se adăposti de atacurile rușilor asupra orașului lor. Tot ea este cea care încearcă să le ușureze adaptarea în România, în așteptarea păcii.

11 junioare ale echipei de polo feminin din Kiev, au ajuns în urmă cu câteva zile la Alba Iulia. S-au refugiat de războiul care le distruge țara purtând în bagaj echipamentul sportiv și câteva lucruri de bază, iar în suflet drama despărțirii de familii și grija pentru tații lor, rămași să lupte.

Viktoriia Tymoshenko, Yelyzaveta Chorna, Agata Yurieva, Anastasiia Lenska, Lilia Kravchenko,  Oleksandra Pogrebniak, Myroslava Chentsova, Anna Chentsova, Anastasia Veremiienko, Iryna Biletska și Kateryna Naumenko sunt cele 11 adolescente din lotul de polo al Kievului, iar 5 dintre ele au fost chiar în lotul național de junioare.

Cum au ajuns la Alba Iulia

”Mă numesc Dorofea Vîrtosu, am 15 ani, sunt jucătoare de polo legitimată în Alba Iulia, Clubul Sportiv ”Unirea”, sunt aici de doi ani și sunt și campioană națională, joc în lotul național. Fetele au ajuns aici datorită mie, oarecum…

Echipa de junioare din Kiev, înainte de război

Le cunosc pe fete, pe 5 dintre ele le cunosc de la lotul național, m-am cunoscut cu ele și le-am cunoscut personal, am ținut legătura cu ele mai mult timp.

Când am auzit de ce se întâmplă în Ucraina, am venit cu ideea, împreună cu antrenorii mei, Pocol Ovidiu și Pocol Dorin, să ajutăm niște fetițe.

Am încercat să luăm legătura cu ele a fost destul de greu… am sunat fetițele, n-au răspuns, până la urmă am dat de antrenoare… antrenoarea a zis că momentan nu pot să vină și nu pot să ajungă, însă peste vreo 5 zile am primit un apel în care ni s-a adresat că fetele sunt pe drum și ajung undeva în vreo 10-15 ore.

Noi, cât de repede am putut am contactat și șeful clubului, mulțumim domnului Urcan (președintele clubului – n.red.) că ne-a ajutat și cu cazarea și cu tot și fetițele au ajuns aici și stau în siguranță, pot să practice antrenamentele, au și condiții, sunt foarte mulțumite de condițiile de la bazin, au zis că sunt chiar mult mai bune decât în Ucraina, unde se antrenau.

Se antrenează împreună cu noi în același program, antrenorul le dă și lor exercițiile pe care noi le facem.

Despre oraș, au zis fetele că se simt bine, le place aici, e un oraș micuț, liniștit, calm, lumea este foarte bună peste tot, lumea este zâmbitoare și le place foarte mult Cetatea, le-am dus pe fete ca să vadă Cetatea ca să mai uite de toată starea asta, să nu mai fie atât de anxioase, și au rămas foarte impresionate de cât de frumoasă este Cetatea” spune Dorofea.

Dorofea Vîrtosu

Și ea este la Alba Iulia singură. A venit în urmă cu doi ani din Orhei, Republica Moldova, pentru a juca polo, iar părinții ei au rămas acasă, așa că știe prin ce trec colegele ei din Ucraina.

Războiul le sperie. Se trezesc în fiecare dimineață cu gândul la ce s-a întâmplat peste noapte la Kiev, cu gândul la tații lor rămași acasă să lupte și la familiile lor.

”Fetițele, pot să zic că nu sunt chiar foarte deschise și nu-și vorbesc sentimentele așa… ele încearcă să pară super-puternice, tari la suflet, că-s din fier, că ele pot trece prin greu, însă oricum, cât de mult ai încerca să ascunzi chestia asta, oricum ea iese la iveală și da… fetițelor le este greu.

Am stat de vorbă cu una mai mică și mi-a zis că… așa mi s-a adresat că ”Doro, tu știi că eu nu știu nimic de tatăl meu, nu știu dacă el o să fie bine sau nu, nu știu dacă o să-l mai văd vreodată… și chestia asta m-a atins oarecum și e greu pentru fete, dar au tot respectul meu că pot să se țină atât de tari și pot să arate lumii că ele sunt puternice chiar dacă au doar 15-14 ani așa, îs micuțe încă și e foarte greu, e foarte greu pentru ele” adaugă emoționată Dorofea.

Tetiana, mamă pentru toate

Sunt însoțite în România de Tetiana Yurieva, mama uneia dintre fete. Este contabilă și încă lucrează online pentru compania din Kiev, dar adevăratul ei rol este acela de mamă pentru toate fetele.

Tetiana încearcă să le ferească de știrile prea detaliate despre război. Dimineața le face un rezumat al situației din Ucraina, apoi țin un moment de reculegere.

”Ne simțim bine în România, sunt condiții foarte bune și oamenii sunt ospitalieri. Pot spune ca îmi este destul de greu să port o responsabilitate atât de mare. Eu am 3 copii iar ele sunt 11 fete care reprezintă o echipă, suntem din generații diferite și este greu să ne înțelegem însă fetele sunt sportive și stiu ce este disciplina și au un regim stabilit.

Se trezesc de dimineața fac sport, curățenie, după care organizam o mică adunare unde le informez despre tot ce se întâmpla în Ucraina, ținem și un minut de reculegere pentru cei care se luptă.

Fetele fac școala online și eu am responsabilitatea să le verific și să le ajut, iar seara au antrenament. Aces regim este împărțit pe ore exacte, iar acest lucru le ajuta pe fete să fie disciplinate” spune Tetiana.

Sportivele din Kiev, la antrenamente în Alba Iulia

Integrate în comunitatea locală. Fetele învață limba română și participă săptămânal la o serie de ateliere care să le ajute din punct de vedere psihologic.

Spre exemplu participă, împreună cu mai multe adolescente din România, la un atelier de dezvoltare personală și la unul de pictură pe sticlă, desfășurate Centrul Catehetic ”Sfântul Ioan Botezătorul”.

De asemenea, sunt implicate în activitățile desfășurate de comunitatea din jurul Bisericii Ortodoxe din cartierul Tolstoi din Alba Iulia, împreună cu alți tineri din oraș.

Cel mai mult le ajută însă programul organizat și spiritul de echipă, care nu le-a părăsit. Toate speră să se poată întoarce cât mai curând acasă.



Sursa: www.g4media.ro

- Reclama -

Mai multe stiri

Ultimele Stiri