4.4 C
București
marți, 6 decembrie 2022

VIDEO | Tentativă de asasinat în Argentina. Un bărbat a încercat să o împuște pe vicepreşedinta Cristina Fernandez de Kirchner. „Este încă în viață pentru că arma nu s-a descărcat”

Publicat pe



Vicepreședintele Argentinei, Cristina Fernandez de Kirchner, a fost ținta unei tentative de asasinat. Un bărbat care avea o armă încărcată a vrut să o împuște, dar arma nu s-a descărcat, au anunțat oficialii.

„Un bărbat a îndreptat o armă de foc spre capul ei și a apăsat pe trăgaci. Cristina este încă în viață pentru că, dintr-un motiv care nu a fost încă confirmat, arma… nu s-a descărcat”, a declarat președintele Alberto Fernandez într-o conferință de presă televizată.

Președintele Argentinei a precizat că arma era încărcată cu cinci gloanțe.

„Acesta este cel mai grav eveniment prin care am trecut de când Argentina a redevenit la democrație”, a spus el, citat de Reuters.

Cine este atacatorul

Fernandez de Kirchner este judecată pentru acuzații de corupție și sute de susținători erau adunați în fața casei ei din Buenos Aires când a avut loc atacul.

Înregistrările video arată un bărbat ținând un pistol la câțiva centimetri de capul ei în timp ce Fernandez îi saluta pe susținători.

Atacatorul, pe care autoritățile l-au identificat ca fiind un bărbat de 35 de ani de origine braziliană, a fost arestat rapid de poliție, iar arma a fost confiscată.

Cristina Fernandez de Kirchner, o figură controversată

Cristina Fernandez de Kirchner, care a fost președinte timp de două mandate între 2007 și 2015, este o figură controversată în Argentina. Ea s-ar putea confrunta cu o pedeapsă de 12 ani și o posibilă descalificare din funcția publică din cauza contractelor publice atribuite la începutul anilor 2000.

Se vehiculează că Fernandez de Kirchner va candida pentru Senat și, posibil, pentru președinție la alegerile de anul viitor.

„Când ura și violența prevalează asupra dezbaterii, societățile sunt distruse și apar situații ca acestea: tentativă de asasinat”, a declarat ministrul Economiei Sergio Massa pe Twitter.

Șefii de stat și aliații politici din regiune, inclusiv președinții Gabriel Boric (Chile), Nicolas Maduro (Venezuela), Pedro Castillo (Peru) și candidatul brazilian la președinție Luiz Inacio Lula da Silva, au denunțat atacul prin mesaje pe Twitter, exprimându-și solidaritatea cu Cristina Fernandez de Kirchner și ușurare că nu a fost rănită.





Sursa: www.gandul.ro

- Reclama -

Mai multe stiri

Ultimele Stiri