26.1 C
București
marți, 5 iulie 2022

Viktor Orban, discurs anti-UE și aluzii privind ieșirea Ungariei din Uniune

Publicat pe



Uniunea Europeană duce „un război sfânt, un jihad” sub sloganul statului de drept, a declarat politicianul naţionalist de dreapta în cadrul unui discurs în faţa susţinătorilor din Budapesta sâmbătă, relatează DPA și Agerpres.

În acelaşi timp, Orban a cerut „toleranţă” din partea UE faţă de Ungaria, pentru că altfel nu va fi posibil să se continue pe o cale comună.

Liderul maghiar a mai vorbit și cu câteva zile înainte de o decizie a Curţii Europene de Justiţie privind noul mecanism al UE legat de statul de drept. Astfel, ţările care încalcă aceste principii ar putea pierde fonduri de la bugetul general al UE.

Ungaria şi Polonia au depus o plângere împotriva acestui mecanism, care a fost adoptat în decembrie 2020. CEJ urmează să se pronunţe miercuri.

Instituţiile UE şi organizaţii de apărare a drepturilor omului îl acuză pe Orban, care conduce Ungaria din 2010, de distrugerea democraţiei şi a statului de drept.

Orban a contrazis sâmbătă această evaluare. „Pentru ei, statul de drept este un mijloc prin care vor să ne transforme în ceva asemănător cu ei”, a spus el.

Dar Ungaria nu vrea să devină ca Europa de Vest, aşa cum nu se aşteaptă ca Occidentul să adopte politicile ungare de azil sau de familie.

Ungaria a vrut să menţină UE unită „în ciuda alienării culturale tot mai mari”. Acesta este motivul pentru care Budapesta a făcut „oferte de toleranţă” atât Bruxelles-ului, cât şi Berlinului în mai multe rânduri.

„Nu există altă soluţie, ci doar toleranţă. Aceasta este singura modalitate de a găsi o cale comună”, a continuat Orban.



Sursa: www.realitatea.net

Mai multe stiri

Ultimele Stiri