20.5 C
București
duminică, 25 septembrie 2022

Vladimir Putin ar ascunde-o în Elveția pe iubita sa, Alina Kabaeva

Publicat pe



Iubita lui Vladimir Putin, Alina Kabaeva, s-ar ascunde în Elveția cu cei patru copii ai lor, spun o serie de surse citate de Page Six.

„În timp ce Putin atacă Ucraina, lovind cetățeni nevinovați și provocând o criză a refugiaților, familia sa este ascunsă într-o cabană privată și foarte sigură undeva în Elveția – cel puțin deocamdată”, spun sursele citate de Page Six.

Kabaeva, fostă gimnastă care a obținut aurul olimpic, ar avea patru copii cu liderul rus, în vârstă de 69 de ani, dar cei doi nu au confirmat niciodată acest lucru oficial.

Sursele Page Six mai afirmă că aceștia au două fete gemene în vârstă de 7 ani, care s-au născut lângă Lugano, Elveția, în februarie 2015. Se crede că au și alți doi fii.

„Alina are doi băieți și două fete gemene cu Putin, care s-au născut în Elveția. Toți copiii au pașapoarte elvețiene și îmi imaginez că are și ea”, a declarat o sursă pentru Page Six.

Putin disprețuiește întrebările despre viața sa personală

„Am o viață privată în care nu permit amestecul. Trebuie respectată opinia mea”, spunea acesta.

„Întotdeauna am reacționat negativ la cei care, fiind interesați de viața mea personală și având fantezii erotice, se uită în viețile altora”, a mai spus liderul de la Kremlin într-un interviu din anii trecuți.

Putin – care mai are alte două fiice adulte, Maria, de 36 de ani, și Katerina, de 35 de ani, din prima căsătorie cu fosta însoțitoare de bord Lyudmila Shkrebneva – s-a luptat din greu pentru a-și proteja copiii de mass-media.

Liderul rus nu vorbește niciodată public despre ei, provocând confuzie cu privire la câți copii are de fapt.

Putin și Shkrebneva au fost căsătoriți timp de trei decenii până la divorțul lor în 2013. Fiica lor Maria s-a născut la Leningrad în 1985, în timp ce Katerina s-a născut în Germania în 1986, când familia locuia acolo pe vremea când Putin era în KGB.

Kabaeva este una dintre cele mai decorate gimnaste din istoria gimnasticii ritmice, cu două medalii olimpice, 14 medalii la Campionatul Mondial și 21 medalii la Campionatul European.

A fost supranumită „cea mai flexibilă femeie a Rusiei” și odată a pozat nud, învelită în blană de animal, pentru o revistă pentru bărbați.

Presa din Rusia relata că Putin s-ar fi căsătorit cu gimnasta

În 2008, ziarul rus Moskovsky Korrespondent a publicat o știre în care relata că Putin a divorțat de soția sa și că urma să se căsătorească cu Kabaeva. Povestea a fost negată de Kremlin, iar ziarul a fost închis.

Cu toate acestea, au continuat speculațiile cu privire la relația lui Putin cu fosta gimnastă, inclusiv numeroase rapoarte și acuzații că au mai mulți copii împreună. Surse au susținut că s-ar putea chiar să se fi căsătorit într-o ceremonie privată ortodoxă rusă.

Kabaeva a fost membru al parlamentului pro-Kremlin timp de opt ani, iar în 2014 a fost numită de Kremlin să conducă National Media Group, deținut de stat, cu un salariu raportat de 10 milioane de dolari pe an.

În ciuda funcției importante, ea a fost rar văzută în public în ultimii ani.

Kabaeva a negat că ar fi născut în iulie 2013, pe fondul informațiilor că ar fi dat naștere unei fiice la spitalul Saint Ann din Ticino, Elveția.





Sursa: www.gandul.ro

- Reclama -

Mai multe stiri

Ultimele Stiri