4.1 C
București
miercuri, 30 noiembrie 2022

Zeci de persoane au fost împușcate în Statele Unite

Publicat pe


Sursa foto: Twitter

Sâmbătă seară, pe o stradă din Philadelphia, Statele Unite, trei persoane au fost ucise și 11 rănite, după ce mai mulți indivizi au deschis focul asupra mulțimii, informează Digi24.

Inspectorul D.F. Pace a declarat că persoanele au fost lovite de gloanțe și internate de urgență la spital.

„14 persoane, din câte ştim noi, au fost lovite de gloanţe şi spitalizate. Trei dintre aceste persoane, doi bărbaţi şi o femeie, au fost declarate decedate după ce au ajuns la spitale cu multiple plăgi prin împuşcare”, a declarat Pace.

Tragedie în Texas: 19 copii dintr-o școală primară au fost uciși de un tânăr de 18 ani

Potrivit oamenilor legii, trăgătorii au deschis focul asupra mulțimii în zona South Street, un loc foarte circulat în Philadelphia.

„Vă puteţi imagina că erau sute de oameni care se aflau pe South Street, ca în fiecare sfârşit de săptămână, când a avut loc acest incident armat”, a mai spus inspectorul.

Polițiștii au deschis focul asupra unuia dintre atacatori, dar cu toate acestea nu s-au făcut arestări. Oamenii legii au reușit să recupereze două pistoale și se așteaptă să primească înregistrările camerelor de supraveghere ale magazinelor din apropiere.

Reamintim că după atacul din 24 mai, când au fost ucise 21 de persoane într-o școală din Texas, peste 20 de incidente armate au mai avut loc în Statele Unite.

Un părinte a cărui fiica a fost ucisă în atacul din Texas a declarat că în momentul în care au început să se audă focuri de armă, polițiștii nu au intervenit. Mai mult, un alt martor a menționat că femeile ce se aflau în zonă strigau către polițiști să intre în școală, dar aceștia nu au intrat.

Oamenii legii au mărturisit că bărbatul ce a ucis 21 de oameni s-a închis într-o sală de clasă, aceștia încercând apoi să ajungă la el.

Citește și articolul: Drama părinților ce și-au pierdut copiii în atacul din Texas. Martorii oculari susțin că poliția nu a intervenit la timp



Sursa: zin.ro

- Reclama -

Mai multe stiri

Ultimele Stiri