17.9 C
București
luni, 3 octombrie 2022

Zelenski: „Trupele ruse sunt confuze, renunță la echipamente. Nu şi-au putut imagina un astfel de coşmar”

Publicat pe



Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că discuţiile de pace cu Rusia – a patra întâlnire – vor continua marţi în Turcia, potrivit BBC.

 

Pe Facebook, el a spus că a fost informat că discuţiile au mers „destul de bine”. „Dar să vedem. Vor continua mâine”, a precizat Zelenski.

El a adăugat că forţele ucrainene au putut ajuta luni 3.806 de persoane să fugă din regiunile Luhansk şi Kiev.

Un convoi de 100 de tone de provizii era încă blocat în Berdiansk, a spus el, neputând să ajungă în oraşul-port asediat Mariupol.

El a adăugat că trupele ruse sunt „confuze” şi „nu se aşteptau la o asemenea rezistenţă” din partea Ucrainei.

„Ei fug de pe câmpul de luptă. Renunţă la echipamente”, a susţinut el.

„Luăm trofee şi le folosim pentru a proteja Ucraina. Astăzi, trupele ruse reprezintă, de fapt, unul dintre furnizorii de echipamente pentru armata noastră. Nu şi-au putut imagina un astfel de coşmar”.

Zelenski le-a mulţumit, de asemenea, civililor ruşi care au protestat şi au încercat să răspândească adevărul despre război, mulţumindu-i personal unei protestatare care a susţinut un mesaj împotriva războiului chiar în timpul ştirile de la Channel One, luni.



Sursa: stirileprotv.ro

- Reclama -

Mai multe stiri

Ultimele Stiri