11.5 C
București
marți, 4 octombrie 2022

Ziua în care s-a jucat soarta României: rebeliunea separatistă de la Iași, din 1866. Armata a tras în plin în mulțime. Pata neagră din biografia lui Ion Creangă

Publicat pe


Istoricii români au tratat superficial, ba unii dintre ei chiar au evitat să abordeze tema sensibilă a unui fapt important petrecut în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Despre ce s-a întâmplat la Iași între 3-15 aprilie 1866 au scris, fără a aprofunda ideea, doar A.D. Xenopol și Nicolae Iorga.

Este vorba despre demonstrația separatiștilor, la numai șapte ani de la unire, eveniment oglindit precar în istoriografia noastră. Unirea Principatelor s-a făcut cu mult efort, iar noul stat a supraviețuit prin șansă. Numele moldovenilor care nu și-au dorit această contopire au fost ascunse în timp. Iar numărul oficial al morților, 150, e unul care a fost minimizat extrem de dorința de a mușamaliza unul dintre cele mai cenușii episoade din istoria României. O Românie care ar fi putut să nu mai existe dacă revolta separatistă ar fi reușit.

Secesionismul ia avânt în Moldova

Ca orice principiu sau nouă idee ce conduce la faptă, antiunionismul s-a ivit odată cu ideea unirii. În Muntenia, și mai cu seamă, în Moldova, nu toată lumea a fost atrasă de binefacerile Unirii. „Opinia majoritară era, totuși, pro unire. Se poate vorbi despre un curent sau o mișcare antiunionistă ceva mai târziu, după 1862”, nota cercetătorul Florea Ioncioaia.

Momentul invocat de istoricul ieșean este unul deosebit de important, însă puțin cunoscut. Era perioada de după abdicarea lui Cuza Vodă, atunci când România era condusă de o locotenență formată din trei oameni. În aprilie 1866 s-a încercat ruperea României și instalarea unui nou domn în Moldova.

Răsturnarea lui Cuza, declicul evenimentelor

La 11 februarie 1866 domnitorul Alexandru Ioan Cuza a fost obligat să abdice de către “monstruoasa coaliție”, o mișcare politică potențată de către alianța dintre liberali și conservatori. Locul i-a fost luat de o locotenență domnească, ce a condus țara până la 10 mai, data la care Carol I a acceptat sceptrul monarhic.

Izgonirea lui Cuza a reaprins flacăra antiunionistă. Mai mult, a făcut din ea una secesionistă. Mișcarea a avut în componență nume grele ale vremii: Gh. Asachi, Nicolae Roznovanu, mitropolitul Calinic și scriitorul Ion Creangă. Rusia și Turcia susțineau ideea separației celor două țări românești pe motiv că acceptaseră Unirea doar pe perioada domniei lui Al.I. Cuza. Austria se situa pe o poziție oarecum neutră. Singura mare putere care susținea Unirea rămăsese Franța.

Alexandru Ioan Cuza, considerat de moldovenii anti-unioniști de atunci drept un adevărat trădător

Cuza, considerat vânzător de țară

Istoria îl zugrăvește drept un principe iubit de popor și aflat în coflict cu nedreptatea, Cuza a fost, de fapt, un domn contestat. Reformelor promovate de el s-au confruntat cu multe scandaluri publice iar momentul abdicării l-a prins pe Cuza în patul amantei. Alungarea sa a fost sărbătorită îndelung la Iași.

„Cuza nu mai era iubit de moldoveni. În 1861, când capitala noii Românii a fost stabiltă la București, a fost huiduit. Abandonase Moldova și mulți oameni erau supărați. Au fost mutate resurse, ministerele, școala militară, arhivele Moldovei. De aceea s-a sărbătorit în stradă îndepărtarea lui, deși era moldovean”, afirmă istoricul Dorin Dobrincu. În această privință, a capitalei, era greu să îi convingi pe moldovenii de atunci. Iașiul era, în acele vremuri, un oraș total superior Bucureștiului, care a început să se dezvolte într-un târg cu adevărat european abia odată cu această decizie a lui Cuza.

Scânteia care a aprins ostilitățile

Totul se îndrepta către o confruntare deschisă. Și a avut loc printr-o manifestație publică urmată de lupte de stradă. Pe 3 aprilie 1866, un val furios a încercat un atac asupra Palatului Administrativ, actualul Palat al Culturii. Numărul protestatarilor nu este cunoscut, unele surse afirmând că ar fi fost 500, altele susțin că ar fi fost câteva mii.

După slujba de la Mitropolie, clericii și mulțimea adunată și-au manifestat opiniile separatiste. Pe lângă credincioși, la Mitropolie și la Palatul Roznovanu fuseseră adunați oameni din mahalale. Boierul Teodor Boldur-Lățescu a fost cel care s-a ocupat de incitarea maselor.

„Jos Unirea” cu mitropolitul în frunte

La sfârșitul serviciului religios, mitropolitul Calinic Miclescu a ținut un discurs antiunionist și a semnat o Declarație de Independență. Preoții au început să bată clopotele în biserici iar Mitropolitul, cu crucea în mână, s-a pus în fruntea manifestanților. Gruparea de la Palatul Roznovanu s-a unit cu mulțimea ieșită din biserică.

S-a scandat „Jos Unirea”, „Jos prinţul străin”, „Trăiască Moldova”, „Trăiască Convenţia”. Mitropolitul, însoțit de clerici și de mulțimea mânioasă, a pornit spre Palatul Administrativ. Acolo unde autoritățile erau pregătite. Un batalion de soldați munteni îi aștepta pe moldovenii răzvrătiți.

Palatul Culturii din Iasi, locul in fata caruia s-a dat batalia decisiva pentru pastrarea unirii Moldovei si Munteniei

S-a tras în plin

În Palat se aflau Lascăr Catargiu (unul dintre cei mai bogați și mai respectați boieri moldoveni, viitor prim-ministru al României) şi Nicolae Golescu (reprezentantul uneia dintre cele mai de seamă familii ale Munteniei), doi dintre cei trei locotenenți domnești care conduceau țara. Ordinul lor a fost neînduplecat: Armata a tras în plin, apoi a atacat la baionetă. Numărul morților nu este cunoscut. Potrivit cifrelor oficiale, au pierit în confruntări circa 150 de revoltaţi. Numai că, toți cei care relatează evenimentele lasă să se înțeleagă că a fost un adevărat masacru și că numărul ar fi mult mai mare. Au existat chiar șarje de cavalerie împotriva protestatarilor. Mitropolitul Calinic a fost rănit în urma unei lovituri de baionetă. Puținele izvoare istorice spun că el ar fi fost salvat de Ion Creangă, care l-a ascuns într-un beci.

„Nu știm dacă a fost chiar Ion Creangă cel care l-a salvat, dar știm că a fost rănit și că s-a ascuns. Știm și că Ion Creangă a participat la protest. De asemenea, știm și că o parte dintre răzvrătiți erau înarmați”, menționează Dorin Dobrincu. Ion Creangă, un antiunionist convins, era preot în acea perioadă, iar ipoteza că el s-ar fi aflat lângă Mitropolit în momentul atacului este plauzibilă. Protestatarii plecaseră de la Mitropolie cu preoții în frunte.

Calinic Miclescu, conducator al revoltei, avea sa ajunga, in cel mai pur stil balcanic, mitropolit primat al Bucurestiului si al Romaniei. Si il va si prigoni apoi pe Ion Creanga

Baricade, lupte, arestări

În stradă se aflase că soldații l-au ucis pe Mitropolit, ceea ce a mărit furia protestatarilor. Luptele au durat cam șase ore, pe străzi fiind ridicate baricade. Soldații au pătruns în Palatul Roznovanu. L-au arestat pe Nicolae Rosetti Roznovanu, dar și circa 200 de protestatari. Constantin Moruzzi s-a ascuns la consulatul rus. Apoi a fugit în Rusia.

Și Gheorghe Asachi a fost arestat şi anchetat pentru implicarea în rebeliunea din 3 aprilie 1866. Mitropolitul Calinic a fost suspendat din funcție până în iunie, când a fost iertat de prințul Carol. Doi ani mai târziu îl primea pe Carol I în Palatul Mitropoliei și avea să devină șef al întregii biserici române.

Creangă, politicianul protestatar și „nota de plată”

Ion Creangă nu a fost un politician în sensul propriu al cuvântului. Preot, scriitor și povestitor, Creangă avea însă opinii politice clare, pe care nu și le ascundea. S-a pronunțat împotriva Unirii Principatelor și a manifestat în stradă pentru asta. „În 1866 Ion Creangă a fost în stradă, a participat la proteste. El se considera român, dar promova o superioritate a moldovenilor. Asta se vede și din scrierile sale”, spune același profesor. Creangă manifesta dispreț pentru munteni și olteni și considera o greșeală contopirea celor două state.

Ion Creanga a avut de suferit de pe urma atitudinii sale anti-munteni

Dacă l-a salvat sau nu Ion Creangă pe mitropolitul Calinic nu este un lucru cert, dar este sigur faptul că același mitropolit l-a „răspopit” pe Creangă. Printre motivele excuderii din cler s-au numărat faptul că poartă o ținută nepotrivită și că trage cu pușca după vrăbii în locuri nepermise. Ulterior, Ion Creangă a fost exclus și din învățământ pentru că nu mai era preot. Potrivit datelor existente, Ion Creangă ar fi făcut propagandă antiunionistă și după înfrângerea suferită în 3 aprilie 1866. Acesta ar fi fost și motivul real pentru care, ulterior, și-a pierdut toate locurile de muncă.

Rolul Rusiei

Revolta de la Iași a avut ca țel impunerea ca Domn a lui Nicolae Rosetti Roznovanu. Roznovanu era o familie boierească foarte puternică. Avea bani, relații și susținători. Atitudinea separatiștilor părea una dreaptă. Turcia și Rusia se exprimaseră deja în acest sens și ceruseră ca cele două state să aibă domni diferiți. De fapt, aceasta fusese înțelegerea acceptată de Marile Puteri.

Trebuia să fie doi domni, două capitale, două parlamente și două armate. Alegerea lui Cuza în ambele țări a fost un truc românesc acceptat internațional doar pe perioada domniei lui Al.I. Cuza. Până în 1862 au existat două guverne și două parlamente.

Ca întotdeauna, Rusia a avut și ea un rol extrem de important în propagarea răscoalei. Rusia se pronunțase limpede în ideea că trebuie aleși doi domni. Ea ajutase familia separatistă Roznovanu (Nicolae, fiul, trebuia să fie noul domn al Moldovei). Boierul Constantin Moruzzi a finanțat considerabil mișcarea secesonistă ieșeană, cu sprijinul consulatului rus din oraș. S-au aruncat sume mari din banii Petersburgului către mișcarea de scindare. În plus, Rusia livrase pe ascuns arme răzvrătiților, dintr-un depozit clandestin aflat la Sculeni, pe granița cu Basarabia.





Sursa: www.impact.ro

- Reclama -

Mai multe stiri

Ultimele Stiri