ASUS Zenbook Pro 14 OLED este versiunea cu adevărat portabilă a unei game puternice, dedicate creatorilor de conținut (editare video, streaming, design grafic, fotografie, arhitectură, dezvoltare jocuri etc).
Anul trecut ASUS lansa versiunea cu două ecrane, modelul ”Duo”. În mod misterios, în 2023 designerii ASUS se cumințesc și scot un model tradițional. Fără multe ecrane, fără ecrane și sau tastaturi care se ridică, nimic. Simplu, clasic, curat. Prea curat.
Am momente în care cred că ASUS are 10 departamente de designeri, împrăștiate pe tot globul, izolate între ele, să nu fie influențate sub nicio formă de munca celorlalți. Căci cum altfel se explică să lansezi în paralel un Zenbook Pro 16X OLED atât de curajos, atât de inovator atât la capitolul design, cât și ergonomie și răcire, apoi te întorci și scoți un frate mai mic, atât de cuminte, atât de tradiționalist, care nu iese cu (aproape) nimic în evidență?
Sincer, chiar îmi doream să văd o tastatură care se ridică, chiar dacă nu era posibil – presupunere personală – să ajungă la 7 grade, dar măcar acolo, un pic, oricât de puțin, cât să avem un air flow mai bun, o tastatură mai rece…
Asta nu înseamnă că ASUS Zenbook Pro 14 OLED nu este o unealtă potrivită pentru design, creație, dezvoltare, doar că evident, la acest șasiu minuscul și neajutat de tehnologiile de extra-răcire precum Active AeroDynamic System sau chiar și Vapor Chamber, involuntar se va ajunge la limitări tehnologice / fizice. De care trebuie să știți și să vi le asumați.
ASUS Zenbook Pro 14 OLED – Design, construcție
ASUS Zenbook Pro 14 OLED este plictisitor de conservator. Pentru cei mai mulți dintre voi, în sensul bun. Poate unii nu își doresc părți mecanice în plus mișcătoare, ecrane sau tastaturi care se ridică, dar eu, care vin imediat după testarea fratelui mai mare, de 16”, Zenbook Pro 16X Pro, modelul de față mi-a lăsat impresia unui laptop aproape banal.
Șasiul ultra-compact, construit în jurul ecranului cu diagonala de 14,5” nu este totuși lipsit de eleganță.
De exemplu, privit din lateral, nu ai zice că micuțul Zenbook are o grosime totală de 17,9 mm, pare mai subțire decât multe alte laptop-uri din gama compactelor de 14”.
Și asta se datorează marginilor șasiului inferior, cum au fost desenate de designerii ASUS. Ele se subțiază imediat sub zona dedicată conectorilor și fantelor de aerisire, iar întregul șasiu inferior devine mai suplu către extremitățile frontale, o marcă și semnătură a seriei Zenbook, încă de la originile îndepărtate în timp.
În ciuda laptop-ului foarte compact, de 14,5”, avem totuși o greutate respectabilă, de 1,68kg, dar aici consider că avem cel mai bun echilibru răcire/baterie vs greutate/portabilitate. Pentru că la interior se ascunde un procesor extrem de puternic, un Intel Core i9 din seria H, nu vreun procesor Intel…