13.7 C
București
luni, 3 octombrie 2022

Corsair pregătește un SSD pentru AM5 cu viteze de până la 10.000MB/s

Publicat pe


Corsair ne-a prezentat zilele trecute un SSD nou-nouț care va fi pregătit pentru platforma AM5 de la AMD. Acesta se numește MP700 și vine în format M.2. Folosește magistrala PCIe 5.0 pentru conectare și producătorul susține că vitezele acestuia vor pune la respect toate modelele precedente. Chiar dacă în acest moment nu au oferit mai multe detalii, am primit niște numere de performanță.

Conform acestora, Corsair MP700 atinge viteze amețitoare de 10.000MB/s la citire și 9.500MB/s la scriere. De ținut minte totuși că aceste viteze pot varia în funcție de model, scenariul de utilizare și desigur, platforma pe care va fi montat SSD-ul. Vitezele extrem de mari pot fi atinse pe PCIe 5.0, adică pe Intel 12th Gen Alder Lake și pe viitoarele Ryzen 7000 de la AMD.

Corsair-MP700-PCIe-Gen-5-NVMe-M.2-SSD

Specificațiile noului SSD includ un controller Phison high-end care a ajuns deja la cea de-a cincea generație. Partea și mai interesantă este că la 10.000MB/s, Corsair MP700 nu folosește la maxim capacitatea controller-ului de memorie, ceea ce mă face să cred că fie producătorul a dat niște cifre mai mici decât maximul absolut pe care-l poate atinge SSD-ul, fie nu vrea să forțeze controller-ul. Asta din urmă variantă ar fi validă în condițiile în care temperaturile ar putea fi mult mai mari dacă această componentă atinge 100% load.

Cât despre procesoarele Ryzen 7000, știm deja că AMD le va prezenta pe data de 29 august 2022. Asta înseamnă că ne mai despart maxim câteva săptămâni de momentul lansării oficiale, iar mediile de stocare precum SSD-ul de la Corsair vor începe să devină din ce în ce mai numeroase. Sincer, nu văd cum m-ar ajuta pe mine un astfel de model, mai ales că ocupația principala mi-e gamingul, dar pentru cei care au nevoie de viteză la transfer, viitorul sună foarte bine.



Sursa: zonait.ro

- Reclama -

Mai multe stiri

Ultimele Stiri