1.6 C
București
joi, 1 decembrie 2022

Google anunță ”Results about you”, utilitarul care te ajută să-și scoți datele personale din Google Search

Publicat pe


La presiunile autorităților europene, Google oferă de mult timp utilizatorilor posibilitatea de a solicita înlăturarea de pe Google Search a rezultatelor care vizează date personale, însă doar pentru solicitări trimise manual, lipsind o modalitate de a scana și selecta „la grămadă” acest tip de conținut. Funcția denumită sugestiv, Results about you, vine să rezolve problema datelor personale „scăpate” pe internet.

Anunțat încă din luna mai, cu ocazia conferinței Google I/O 2022, noul utilitar pornește de la datele atașate contului tău Google și evidențiază în mod automat orice referințe scoase la iveală de motorul de căutare Google. Sunt vizate orice informații care ar putea contravine legislației GDPR europene, precum adresa de domiciliu, numărul de telefon, adresele email folosite, etc.

Adăugat pe dispozitivele cu Android, utilitarul simplifică aplicarea solicitărilor pentru ascunderea acestor informații de pe platformele administrate de Google. Important de știut, referințele menționate nu sunt șterse efectiv de pe serverele Google, ci doar ascunse pentru publicul larg. Spre exemplu, la căutările Google Search care includ rezultate ascunse, blocarea acestora va fi anunțată în josul paginii.

Noua secțiune ”Results about you” este adăugată în meniul principal activat la selectarea pozei de profil, afișată în colțul dreapta-sus a interfeței Google Search. Încă la stadiul beta, utilitarul apare deocamdată doar pentru un grup restrâns de utilizatori incluși în programul de testare.

În funcție de situația întâlnită, vei putea alege între mai multe justificări pentru ascunderea datelor tale:

  • Afișează informațiile mele personale de contact.
  • Afișează informațiile mele de contact cu intenția de a-mi face rău.
  • Afișează alte informații personale.
  • Conține informații ilegale.
  • Informația nu mai este de actualitate.

Odată trimise, solicitările pentru eliminarea de informații ajung mai întâi la echipele de moderatori Google, așteptarea putând dura mai multe zile sau săptămâni. În cele din urmă, solicitările aprobate apar în tab-ul Approved. În funcție de activitatea și prezența ta în spațiul online, ar putea fi nevoie să revizitezi această secțiune a contului Google, pentru a verifica dacă și alte informații sensibile despre tine au fost publicate pe internet.





Sursa: www.go4it.ro

- Reclama -

Mai multe stiri

Ultimele Stiri