30 C
București
duminică, 3 iulie 2022

Google confirmă designul în culori dinamice pentru mai multe telefoane aflate pe lista de upgrade la Android 12

Publicat pe


Deși la momentul dezvăluirii Android 12 părea că noutățile cele mai atractive sunt rezervate pentru seria de telefoane Pixel 6, se pare că Google a revenit la gânduri mai bune, decizând să promoveze noul stil de interfață bazat pe culori dinamice către cât mai multe dispozitive, deja existente sau pregătite pentru lansare în viitorul apropiat.

Oferită deja pe noua serie Pixel 6 și Pixel 6 pro, interfața Material You are cu siguranță o contribuție majoră la experiența Android 12, însă stilul bazat pe culori dinamice auto-selectate, folosind criterii precum imaginea de fundal setată pe ecranul principal al telefonului, nu erau cerute oficial la momentul anunțării noii versiuni de OS.

Pentru a ușura personalizarea dispozitivelor și da senzația de mai multă diversitate, motorul tematic din Android 12 extrage culoarea de bază a imaginii de fundal setată pe ecranul principal și o diversifică în mai mulți gradienți înrudiți, care sunt aplicati la nivelul întregii interfețe Android, inclusiv pentru aplicațiile instalate. La nivel de bază, vorbim despre cel puțin cinci palete tonale care pot fi adaptate din mers – trei palete de accent și două neutre. Argumentând prin nevoia de a asigura o experiență cât consecvență, Google încurajează deja dezvoltatorii de aplicații pentru Android să-și adapteze creațiile la noul stil de interfață. Totodată, Google condiționează acordarea certificării Android (necesară pentru acces Play Store și includerea pachetului standard de servicii Google) de implementarea suportului pentru interfața Material You în culori dinamice, pe toate telefoanele și tabletele cu Android pregătite de acum înainte.

Deja, Samsung, Xiaomi, Oppo, OnePlus, vivo, Realme și brandul indian Tecno au confirmat alinierea la noile cerințe, dar fără asumarea unui calendar concret.

Susținând avantajele noului stil de interfață folosind capturi de ecran din interfața Gmail, Google arată cum aceeași aplicație poate arăta substanțial diferit pe telefoanele a diverși producători, ajustând doar culoarea de bază a temei de interfață implicite pe dispozitivul respectiv.





Sursa: www.go4it.ro

Mai multe stiri

Ultimele Stiri