25.5 C
București
miercuri, 6 iulie 2022

Motorola Edge 30 Lite, foto si detalii tehnice

Publicat pe


Zvonurile conform cărora compania deținută de Lenovo pregătește un Motorola Edge 30 Lite au fost tot mai consistente în ultima vreme. Iar acum sunt întărite suplimentar de o fotografie cu dispozitivul, care a ajuns în media de specialitate. O fotografie ce vine dintr-o sursă cu un istoric destul de bun, așa că sunt șanse mari ca ea să fie reală. Lângă această poză avem și câteva informații de ordin tehnic.

Acestea vorbesc despre un chipset Qualcomm Snapdragon 695, o memorie RAM de 8 GB și o capacitate internă de stocare ce ajunge până la 256 GB. Toate ascunse în spatele unui ecran pOLED de 6,28 inchi, cu rezoluție fullHD+ și rată de refresh de 120 Hz.

Camera foto frontală de pe Motorola Edge 30 Lite va avea un senzor de 32 MP. Iar pe spate este vizibil un modul dual-camera, cu formă rectangulară, destul de neobișnuită, chiar o premieră pentru telefoanele Motorola. Senzorul principal este de 64 MP, lucru confirmat și de fotografie. Cea de-a doua cameră, una ultrawide, va avea un senzor de 13 MP.

Autonomia dispozitivului va fi asigurată de un acumulator cu capacitatea de 4020 mAh, care oferă suport pentru încărcarea de 30W. Aici am ceva emoții după experiența cu Edge 30 în materie de autonomie.

Încă nu este foarte clar când ar putea Motorola Edge 30 Lite să își facă apariția oficială, dar momentul nu pare foarte departe.

via GSM Arena



Sursa: www.mobzine.ro

Mai multe stiri

Ultimele Stiri