-3.2 C
București
miercuri, 8 februarie 2023

Noul flagship de la Xiaomi arată ca un iPhone

Publicat pe


De cele mai multe ori nu e bine să schimbi ceva ce funcționează, așa cum zice americanul. Și Xiaomi a luat aminte de aceste vorbe venite de peste ocean și s-a decis ca un telefon din noua serie flagship a companiei să arate exact ca un… iPhone.

Telefoanele lansate de Xiaomi chiar ieri sunt denumite simplu 13 și 13 Pro. În timp ce varianta Pro rămâne la vechiul și testatul design rotunjit, cu display care se curbează pe margini și o formă alungită, pentru aspectul modelului mai mic, proiectanții s-au uitat în curtea vecinului pentru inspirație, așa cum am scris și noi acum ceva timp.

Și ăsta nu e neapărat un lucru rău, pentru că limbajul de design pătrățos implementat de Apple încă de pe vremea bătrânului iPhone 4 încă arată bine și în ziua de azi, drept dovadă că începând de la iPhone 12, compania a dat marginile curbate pe muchii ascuțite, și se pare că Xiaomi a apreciat atât de mult asta încât a decis să copieze tema ca la școală, doar cu schimbări minore.

La interiorul ambelor telefoane bate o inimă de ultimă generație: Snapdragon 8 Gen 2, noul vârf de gamă din tabăra Android. Debutat inițial pe un dispozitiv Vivo, a venit și rândul Xiaomi să se mândrească cu acest chipset extrem de puternic și eficient.

În rest, vorbim despre ecrane măricele, de 6.73 inch pentru varianta Pro și de 6.36 inch pentru 13 simplu. Rezoluțiile sunt și ele pe măsură: 3200×1440 OLED la 120Hz pentru varianta mare și 2400×1080 OLED, tot la 120Hz iar ambele promit să fie foarte strălucitoare și de bună calitate.

În acest moment, nu avem o dată de lansare oficială și pentru piața de la noi, dat fiind faptul că atunci când Xiaomi lansează o serie nouă de telefoane, o face mai întâi doar pe piața din China, dar mă aștept să le văd pe rafturi undeva la începutul anului viitor. Cât despre prețuri (deși nu vor reflecta realitatea de la raft din România), Xiaomi 13 costă aproximativ 573 de dolari iar varianta Pro costă puțin peste 700 de dolari în China.



Sursa: zonait.ro

- Reclama -

Mai multe stiri

Ultimele Stiri