25.9 C
București
miercuri, 10 august 2022

OPPO lansează oficial Find X5 Pro în România

Publicat pe


OPPO Find X5 Pro ajunge și la noi, oferind o varietate de performanțe ridicate „ambalate” într-un design premium. Noul smartphone integrează cea mai avansată unitate de procesare MariSilicon X și doi senzori performanți IMX766, prezintă un display impresionant, cu o rată de refresh de 120Hz, care poate reda miliarde de culori, beneficiază de conectivitate 5G performantă, precum și de tehnologia de încărcare rapidă SUPERVOOC.

Find X5 Pro oferă 4K Ultra Night Video și fotografii captivante

OPPO Find X5 Pro se bucură de un sistem de camere performante, dezvoltate în colaborare cu renumitul producător de echipamente foto – Hasselblad. Noul flagship al brandului include cipsetul de imagine NPU MariSiliconX, care scoate în evidență detaliile imaginilor pe timp de noapte. MariSilicon X include cea mai avansată tehnologie AI existentă în prezent și rulează un algoritm avansat de reducere a zgomotului (AINR), proiectat de Institutul de Cercetare OPPO. Această tehnologie permite detectarea și reducerea zgomotului din fiecare cadru, pixel cu pixel, păstrând, totodată, acuratețea detaliilor fine, nuanța pielii și realitatea obiectivă a culorilor.

Pasionații de tehnologie se pot bucura, astfel, de o îmbunătățire de până la patru ori a rezoluției percepute în înregistrările video nocturne, de un aspect granulat vizibil redus și de o reproducere la nivel superior a culorilor, făcând posibilă, pentru prima dată, utilizarea 4K Ultra Night Video pe un smartphone Android, cu fiecare cadru la fel de precis ca o fotografie statică.

OPPO Find X5 Pro include și două camere Wide și Ultra-wide, cu senzori de 50 MP IMX766 de la Sony, de 1/1,56” și dimensiunea pixelilor mari de 2um după îmbinarea acestora. Camera Wide beneficiază, totodată, de un sistem de stabilizare optică pe cinci axe, primul de acest fel inclus pe un smartphone, care, împreună cu algoritmi proprietari, se adapteză la fiecare mișcare a corpului pentru a îmbunătăți claritatea cadrelor.

Camera selfie se schimbă automat de la un unghi larg de 80 de grade, la unul de 90 de grade, atunci când sunt mai multe persoane în cadru. OPPO Find X5 Pro dispune și de noua soluție de calibrare a culorilor, Hasselblad Natural Color Calibration, și oferă o gamă de filtre Master creative, care permit stilizarea rapidă a fotografiilor.

Design futurist și un Look and Feel premium

OPPO Find X5 Pro are un design futurist, cu o carcasă din ceramică ultradură, de două ori mai rezistentă față de orice panou de sticlă convențional și de două ori mai eficientă în disiparea căldurii. Mai mult, modelul are certificare IP68 pentru protecția la contactul cu lichide și praf.
Display-ul este un model AMOLED curbat, de 6.7 inci, care continuă curbele fine și liniile subtile ale carcasei și se remarcă prin aceeași rezistență. Cu o rezoluție WQHD+ și o acoperire de 100% a gamei de culori P3, ecranul pe 10 biți al smartphone-ului Find X5 Pro redă mai mult de 1 miliard de culori. Find X5 Pro prezintă un sistem unic de calibrare a culorilor, cu luminozitate multiplă, care redă consistența acestora și egalează experiența reală a culorilor percepute în natură.

Oppo Find X5

Cel mai puternic Flagship OPPO al momentului: încărcare până la 50% în doar 12 minute
OPPO Find X5 Pro include un procesor de top – Snapdragon 8 Gen 1, care poate susține cele mai solicitante aplicații și jocuri. Procesorul bazat pe o arhitectură de 4 nm de la Qualcomm 2022 oferă o performanță cu 30% mai ridicată și o eficiență energetică cu 25% mai mare față de telefoanele din generațiile anterioare, pe lângă capacitățile AI îmbunătățite.

Acumulatorul are o capacitate de 5000 mAh, cu 11% mai ridicată față de Find X3 Pro, suportă alimentare SuperVOOC la 80W și se încarcă de la aproape 0 % la 50% în doar 12 minute. Totodată, smartphone-ul dispune și de alimentare wireless AirVOOC la 50W, care permite încărcarea până la 100% în doar 47 de minute. Tehnologia Battery Health Engine ajută la menținerea duratei optime de viață a bateriei – până la 1.600 de cicluri de încărcare, de aproximativ două ori mai mare față de durata de viață standard a smartphone-urilor de pe piață.

 

ColorOS 12.1: sistem inteligent de securitate

Find X5 Pro vine cu sistemul de operare ColorOS 12.1 bazat pe Android și dispune de un design rafinat, cu pictograme conturate de lumini și umbre, menite să creeze tridimensionalitate. Securitatea și confidențialitatea datelor personale sau de business rămân o prioritate pentru dezvoltarea ColorOS, cu eforturi recunoscute de organizații internaționale prestigioase, precum ISO, ePrivacy și TrustArc.

Noul OPPO Find X5 Pro este disponibil pentru precomandă până la data de 6 aprilie, într-un pachet atractiv, care conține și un alt device al producătorului. Mai multe detalii despre pachetul de precomandă puteti gasi pe site-urile partenerilor: Altex, DIGI, eMAG, Flanco, MediaGalaxy, Orange, Telekom și Vodafone.



Sursa: zonait.ro

Mai multe stiri

Ultimele Stiri