9 C
București
duminică, 25 septembrie 2022

Patent Samsung pentru un nou pliabil

Publicat pe



Compania coreeană a înregistrat la WIPO (World Intellectual Property Organization) patentele pentru un nou dispozitiv Samsung cu ecran pliabil. Un telefon inedit, ba chiar ușor ciudat ar spune unii, cu un display în forma literei L. Cel puțin atunci când este deschis. Pentru că o mică parte din acest ecran dubios se îndoaie înspre spatele telefonului atunci când nu este nevoie de el.

Un concept care aduce puțin cu LG Wing, dispozitivul care avea două ecrane care se deschideau într-o formă ce semnăna cu litera T. Funcționalitățile celor două telefoane ar fi oarecum asemănătoare.

Pe baza acestor detalii de construcție, cei de la Lets Go Digital, împreună cu Concept Creator, au generat pe calculator câteva imagini cu acest posibil smartphone inedit.

Prima balama interioară pentru Samsung

O astfel de îndoire ar presupune o balama interioară. O componentă pe care compania coreeană nu a mai folosit-o până acum. Nu cred că asta ar fi o problemă, dar vedem noi drumuri deschise pentru alte concepte, poate chiar mai revoluționare.

În același timp, o astfel de componentă necesită un spațiu ceva mai mare în interiorul dispozitivului. Lucru care poate că oferă o explicație pentru faptul că acumulatorul telefonului Samsung este alcătuit din două celule. Probabil că una dintre ele este ceva mai mică, pentru a lăsa loc acelei balamale.

Funcții pentru display-ul mic

Probabil că este impropriu spus display-ul mic, din moment ce avem de fapt un singur ecran. Important este însă că acel dreptunghi suplimentar poate fi folosit în mai multe scopuri. Unul dintre acestea este indus chiar de reprezentarea schematică. Ne arată cum poate funcționa camera foto principală pe bucata mare de ecran, în timp ce pe bucata mai mică este vizibilă imaginea surprinsă de camera foto frontală.

Da, avem o cameră frontală, găzduită de un orificiu în acest ecran. Atunci când ecranul este închis, orificiul pentru camera selfie este poziționat pe centrul acestuia.

Același segment de ecran poate permite deschiderea și funcționarea în paralel a unei alte aplicații.

Atunci când este închis, poate afișa notificări și poate fi folosit pentru a realiza fotografii de tip selfie (la încadrarea acestora) cu sistemul principal de camere foto.

Camere foto

Și ajungem la acest sistem care este vizibil atât în reprezentările schematice, cât și în fotografiile generate pe calculator după acestea. Un sistem compus din trei camere foto. Dispuse vertical, într-un modul foto care va mărgini bucata de ecran atunci când aceasta este pliată pe spatele telefonului.

Există și o cameră foto frontală, așa cum spuneam mai sus.

Nu avem detalii despre tipul de senzor folosit sau rezoluțiile acestora. Nici nu aveam cum, din moment ce patentul este pentru construcția fizică a unui potențial nou pliabil Samsung.

Ecran Samsung UTG

Cu toate acestea, avem câteva detalii tehnice despre ecran. Se pare că este vorba despre un panel Samsung UTC (Ultra Thin Glass). Același tip de panel care a fost folosit și la Galaxy Z Fold3 sau Galaxy Z Flip3.

De fapt acesta este stratul de sticlă de protecție pe care l-au folosit inginerii coreeni peste ecranul pliabil.

Șanse de concretizare

De foarte multe ori companiile producătoare de smartphone (și în general de dispozitive mobile și nu numai) înregistrează aceste patente fără o intenție foarte clară de a le și concretiza. De aceea nu trebuie încă să ne entuziasmăm prea tare pentru faptul că design-ul de mai sus a fost protejat de către Samsung.

Acest lucru nu va garanta că vom vedea un astfel de telefon lansat la un nivel comercial.

Pe de altă parte Samsung este o companie destul de dinamică pe piața telefoanelor cu ecran pliabil. Dacă nu cumva cea mai dinamică. Așa că dacă cineva va face un telefon cu display pliabil în forma literei L, atunci sunt șanse destul de mari ca acea companie să fie chiar Samsung.

Probabil că, pe măsură ce acest proiect avansează, vor ieși la iveală și mai multe informații despre acest concept de smartphone.

via GSM Arena



Sursa: www.mobzine.ro

- Reclama -

Mai multe stiri

Ultimele Stiri